"Prima oară a venit cu umilinţă. A doua oară va veni cu mărire. Prima oară venit ca Răscumpărător al lumii; a doua oară va veni ca Judecător al acesteia. Diferenţa dintre prima şi a Doua Venire a Sa este foarte mare. Când a venit prima oară, El a petrecut 33 de ani pe pământ. A Doua Venire a Sa va dura foarte puţin: Căci precum fulgerul iese de la răsărit si se arată până la apus, aşa va fi si venirea ‘Fiului Omului (Mt. 24, 27). Astfel, a Do-ua Venire a Domnului va fi neaşteptată şi la fel de bruscă precum fulgerul. Din această cauză El i-a prevenit pe toţi: Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul nostru (Mt. 24, 42). Prima oară El a venit ca un semănător şi a uşurat suferinţa. A doua oară El va veni ca un culegător iute. Şi după cum culegerea viei este o muncă scurtă în comparaţie cu multele munci ce sunt cerute, de la plantat până la strângerea recoltei, aşa va fi şi cea de-a Doua Venire a Sa în comparaţie cu prima – scurtă şi rapidă. Vai, cât de neaşteptată va fi ea!"(Sf. Nicolae Velimirovici)
"Binele pe care nu l-am făcut şi faptele bune pe care nu le-am împlinit, măcar că ne-a stat în putere, toate se vor vădi, că „cine ştie să facă ce e bine şi nu face, păcat are”, zice Sfântul Apostol Iacob (4, 17). Pe lângă istoria de afară a vieţii noastre, se vor judeca şi cele lăuntrice, ale conştiinţei, istoria tainică a inimii noastre, care s-a arătat în afară bună, cinstită, curată, dar, în realitate, de prea multe ori a fost plină de pofte necurate, de planuri urâte, pe care numai lipsa de prilej le-a oprit să nu devină crime sau păcate de moarte.
Totul va fi dat pe faţă, gândurile vor fi descoperite complet, atât în faţa oamenilor cât şi a îngerilor. Ziua Judecăţii va da la o parte toate măştile cu care sunt acoperiţi oamenii şi istoria ca întreg. Atunci vom fi demascaţi în faţa tuturor, a drepţilor, a păcătoşilor, a prietenilor şi a duşmanilor, a Sfinţilor, a Maicii Domnului şi a lui Hristos, nemitarnicul Judecător."
Mulţi dintre cei pe care Domnul îi iubeşte şi pe care doreşte să-i mântuiască, încă nu sunt gata. Unii tot amână pregătirea, în timp ce alţii rămân indiferenţi. Acest timp împrumutat ne stimulează la credincioşie faţă de Dumnezeu. Trebuie să ajungem să ne simţim păcătoşenia şi să strigăm precum proorocul David: „Spală-mă întru totul de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte” (Ps. 50,3).
Sursă doxologia.ro
Duminică binecuvântată!
Înfricoșător...
RăspundețiȘtergereDomnul să ne miluiască și să ne ajute să fim aproapele aproapelui nostru!