"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. | |
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. | |
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. | |
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. | |
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. | |
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. | |
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. | |
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; | |
Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. | |
Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. | |
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. | |
Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. | |
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea" Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Din grădină: Din casă: Invăț, în fiecare zi, să prețuiesc viața! Imi place: mirosul rufelor, care au fost întinse pe sârmâ afară, in ger! Ascult: https://www.facebook.com/fainsisimplu/videos/iubirile-mistuitoare-sunt-pentru-totdeauna-fain-simplu-podcast-cu-mihai-morar/3124180697840631/ Ceva frumos: Hans Zatzca, Jurăminte de dragoste Lucrez:
Un fim care m-a impresionat: "From scratch", de pe Netflix, un serial de 8 episoade. Un film despre dragoste, răbdare, jertfă, familie, luptă pentru viață! Un film inspirat de memoriile cu același nume a lui Tembi Locke. Un citat, un verset, un gând... “Recunoștinţa îmbracă trei forme: un sentiment din adâncul inimii, o expresie de mulțumire şi un dar întors.” proverb arab O săptămână plină de iubire, frumos și dăruire! |













