Miercurea fără cuvinte- primăvara mea!

 

Miercurea fără cuvinte este găzduită de Carmen,https://vis-si-realitate-2.blogspot.com/ !

Happy WW!

La mulți ani, mame creștine!

 Buna Vestire  sau Blagoveștenia este o sărbătoare creștină celebrată în data de 25 martie,  în amintirea momentului în care Arhanghelul Gabriel a anunțat-o pe Fecioara Maria că-l va naște pe Iisus din Nazaret

Cei mai mulți creștini țin această sărbătoare a Bunei Vestiri pe data de 25 martie, nouă luni înainte de Crăciun, când este sărbătorită nașterea lui Iisus (Crăciunul, din latină incarnatione). Conform evangheliei după Luca 1:26, Buna Vestire a avut loc „în a șasea lună” a sarcinii Elisabetei, mama lui Ioan Botezătorul.[1]

Atât tradiția catolică cât și cea ortodoxă localizează Buna Vestire în Nazaret, dar locul exact diferă. În tradiția catolică punctul de referință este marcat de Bazilica Anunțării, iar în tradiția ortodoxă de biserica ortodoxă grecească a Bunei Vestiri.

Buna Vestire reprezintă o temă fundamentală în arta creștină în general, mai ales în arta mariană a bisericii catolice, în mod special în timpul Evului Mediu și al Renașterii.

Buna Vestire făcută Mariei inaugurează „plinirea timpului” (Gal 4, 4), adică împlinirea făgăduințelor și pregătirilor venirii lui Hristos. Maria este chemată să-L zămislească pe Fiul lui Dumnezeu. Încuviințând, a devenit Născătoare de Dumnezeu.

Uimindu-se de cele petrecute cu Maria, Sfântul Augustin își imaginează că se adresează îngerului, întrebând: „Spune-mi, îngere, de ce s-a petrecut aceasta cu Maria?”. Îngerul îi arată că răspunsul este cuprins chiar în cuvintele salutului: „Bucură-te, cea plină de har!” (cf. Sermo 291, 6). Origen observă că niciodată un asemenea titlu nu a fost dat unei ființe omenești și nu mai apare în niciun alt loc din Sfânta Scriptură (cf. In Lucam 6, 7).

La Anunțare, în Luca 1:28, îngerul proclamă Mariei „bucură-te ,cea plină de har!” sau „ Plecăciune, ție căreia ți s-a arătat bunăvoință”[2]. Verbul folosit în limba greacă pentru salut, „bucură-te” sau „plecăciune” este „Chairó (χαίρω)”, care, literalmente însemnă „a se ferici (bucura)”, dar care în același timp, era folosit și ca formă de salut, de unde varietatea traducerilor.

Iar verbul charitoó (χαριτόω) este folosit în traducerea „cea plină de har” sau „ căreia ți s-a arătat bunăvoință”, în general, școala catolică și ortodoxă a preferat traducerea „plină de har”, care sublinează starea de grație a Marei, în timp ce protestantismul sublinia actul divin prin care Dumnezeu își revarsă grația (sau harul) divină, nemeritată și benevolentă."

Sursă:Wikipedia 

Poveste cu tâlc

 "O tanara a mers la bunica ei si i-a povestit despre viata ei si ce greutati avea – sotul sau o inselase si era devastata. Nu stia cum sa treaca peste si voia sa renunte. Era obosita sa mai lupte, sa mai incerce. I se parea ca o data ce rezolva o problema, alta venea.

Bunica a luat-o la bucatarie. A luat trei oale cu apa si le-a pus pe foc. In scurt timp, apa din oale a inceput sa fiarba. In prima oala a pus morcovi, in a doua oua si in a treia a pus cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata un cuvant.

Cam in 20 de minute a oprit ochiurile la aragaz. A scos morcovii si i-a pus intr-un castron. A scos si ouale si le-a pus intr-o castron. Apoi a turnat cafeaua intr-un castron.

S-a intors la nepoata ei si i-a zis “Spune-mi ce vezi.”

“Morcovi, oua si cafea” a raspuns.

Bunica ei a rugat-o sa se apropie si sa puna mana pe morcov. A facut asta si a simtit ca morcovii sunt moi. Bunica a rugat-o apoi sa ia un ou si sa il sparga. Dupa ce l-a decojit, a observat ca oul era fiert.

I-a mai spus sa incerce cafeaua. Nepoata a zambit cand a gustat aroma bogata, dupa care a intrebat “ce inseamna toate astea, bunico?”Bunica ei i-a explicat ca fiecare din acele obiecte au fost supuse aceluiasi tratament: apa fiarta. Fiecare a reactionat diferit. Morcovul era tare, dar o data cu fierberea apei a devenit moale si fraged. Oul era fragil. Coaja subtire ii proteja interiorul lichid, dar dupa ce a fiert a devenit tare. Boabele de cafea macinate in schimb, sunt unice. Dupa ce au fost adaugate in apa acestea i-au schimbat culoarea.

Tu care esti?” a intrebat bunica. “Cand calamitatea iti bate la usa, cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?”

Gandeste-te la asta: Care sunt? Sunt morcovul care pare tare, dar care in contact cu o calamitate devine moale si isi pierde din putere?

Sunt oul care incepe cu o inima moale, dar se schimba o data cu caldura? Am un spirit fluid, care dupa o despartire, un deces, o problema financiara, devine calit si rigid? Am acelasi invelis, dar interiorul meu a devenit acru si dur cu un spirit rigid?

Sau sunt ca boaba de cafea? Cafeaua schimba culoarea apei. Cand apa incepe sa fiarba, se elibereaza aroma si mirosul. Daca esti ca boaba de cafea, atunci cand totul pare sa fie pierdut, tu devii mai bun si schimbi situatia in jurul tau. Cand e ora cea mai neagra, te ridici la un alt nivel?

Cum gestionezi o problema? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?

Iti doresc suficienta fericire cat sa fii dulce, suficiente incercari care sa te faca mai puternic, suficienta tristete cat sa te mentina uman si suficienta speranta ca sa fii fericit.

Cei mai fericiti oameni nu au neaparat parte de tot binele din orice; doar se bucura de orice li se intampla pe drum. Cel mai frumos viitor se va baza intotdeauna pe un trecut uitat; nu poti inainta in viata pana cand nu lasi in urma esecurile si infrangerile.

Cand te-ai nascut, plangeai si toti din jur zambeau. Traieste-ti viata in asa fel incat la sfarsit, tu vei fi cel care zambeste si cei din jurul tau te vor plange.

Fie ca toti sa fim precum o boaba de cafea."

Text preluat 

Prima sâmbătă din post

 Sâmbăta lui Toader | Sântoader | Sâmbăta Sfântului Teodor #saturdayofsouls

"În Postul Paștelui, pomenirea celor plecați în veșnicie începe cu prima sâmbătă din post, numită popular Sântoader, sau Sâmbăta lui Toader, de la numele Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește de două ori: la 17 februarie, ziua martiriului său, și azi, în prima sâmbătă din Postul Paștelui pentru o minune pe care a săvârșit-o la cincizeci de ani după trecerea sa la cele veșnice, la începutul Marelui Post. Împăratul Iulian Apostatul (361-363), amintindu-și că în prima săptămână a Postului Mare creștinii țin post aspru și dorind să-i batjocorească pe aceștia, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor. Sfântul Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului, i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci să mănânce cu toții grâu fiert cu miere, și astfel să poată țină postul. Așa a apărut în tradiția ortodoxă coliva, simbol al nemuririi sufletelor noastre, după trecerea din această viață. Grăunțele de grâu îndulcite cu zahăr sau cu miere înseamnă credința în Învierea Domnului și nădejdea în viața veșnică."

Text și fotografie Marius Vasiliu,  Gura Humorului 

Aproapele nostru

"Când un om reușește să iubească, în adevăratul înțeles al cuvântului, se îndumnezeiește, devine asemenea cu Dumnezeu"

"Ajută pe aproapele tău după puterea ta şi ia aminte să nu cazi."(Ecclesiasticul 29.23)

"Aşa cum ne purtăm noi cu aproapele, tot astfel se va purta şi Dumnezeu cu noi."

Milostenie,  timp dăruit celor care au nevoie de ajutor, mângâiere,  hrană,  medicamente,  o vorbă bună!

Postul și nu doar postul, creștinismul este despre iubirea aproapelui,  despre jertfă,  sacrificiu pentru alții!

Miluiește-mă,  Dumnezeule,  miluiește-mă !

Biserica Ortodoxă,  sector 4, București,  str Ilie Oprea nr 7.

Oricine poate ajuta!

Învățăm de la ceilalţi drumul spre casă, spre Hristos

 "Omul tinde să consume, să acapareze şi să stăpânească tot mai mult. Numai „omul care mulţumeşte”, care are conştiinţa vieţii şi a lumii ca dar nu e tulburat de această ambiţie, fiindcă îşi cunoaşte măsura. Ştie că viaţa sa este dar de la Dumnezeu, dar din care el, la rândul său, dăruieşte şi jertfeşte.

*

Într-o cugetare foarte profundă, Părintele Stephen Freeman nota: „Rolul unui preot este de a aduce jertfe lui Dumnezeu. O jertfă sau un dar sunt unul şi acelaşi lucru. Cea mai importantă jertfă pe care o facem este să dăruim totul lui Dumnezeu, prin Hristos. Este recunoaşterea că tot ceea ce avem şi tot ce suntem vine de la Dumnezeu şi aparţine lui Dumnezeu. Darul este însăşi inima comuniunii noastre cu Dumnezeu. Această comuniune, această preoţie a fost sfărâmată la căderea omului, atunci când am ales să considerăm ordinea creată drept scop în sine. Mâncarea fructului – ca scop în sine («era bun de mâncat») – a fost o coborâre de la nivelul de preoţie la nivelul de consumator. Am încetat să facem din lume un dar şi am ales, în schimb, să o devorăm. Astfel, ea a devenit moarte pentru noi. Preoţia este însăşi esenţa existenţei umane autentice.”

Postul este o chemare către a ne depăşi condiţia de consumatori la care ne-a adus concepţia potrivit căreia ordinea creată este scop în sine. Conducându-ne după această concepţie, nu am mai privit viaţa şi ordinea creată ca pe un dar, ceea ce ne-ar fi menţinut în condiţia nobilă de „homo adoratus” – „omul care mulţumeşte”, calitate care ţine de chipul lui Dumnezeu din noi. Le-am văzut pe acestea drept lucruri de consumat sau pe care trebuie să le stăpânim ori asupra cărora dorim să avem un control deplin. Am fost dominaţi de iluzia că „progresul”, căruia ne-am închinat, ne ajută să ne sporim tot mai mult puterea asupra lucrurilor din această lume. Însă este o iluzie a crede că putem avea lumea şi viaţa cu totul în propriile mâini şi, mai mult decât atât, că le putem modifica după propriul plac.

Această iluzie de putere nu ne-a făcut fiinţe mai puternice şi autonome, cum am tins să credem, ci mai singure şi mai stăpânite de angoasă şi teamă. Pentru a învinge această stare de angoasă, omul tinde să consume, să acapareze şi să stăpânească tot mai mult. Numai „omul care mulţumeşte”, care are conştiinţa vieţii şi a lumii ca dar nu e tulburat de această ambiţie, fiindcă îşi cunoaşte măsura. Ştie că viaţa sa este dar de la Dumnezeu, dar din care el, la rândul său, dăruieşte şi jertfeşte.

Cum spunea foarte frumos poetul Wendell Berry într-un poem: „Viaţa este un dar pe care-l avem/ doar dăruindu-l iarăşi înapoi”. Dăruind lui Dumnezeu tot ce avem, câştigăm totul. Ahtiaţi să consumăm cât mai mult şi să ne extindem nemăsurat controlul asupra a cât mai multor lucruri, inclusiv asupra vieţii şi a morţii, avem doar iluzia că dobândim totul însă, în realitate, pierdem totul. Inclusiv acele însuşiri care ne fac oameni.

Darul fiind „însăşi inima comuniunii noastre cu Dumnezeu”, ne păstrează în comuniune  cu Dumnezeu şi cu semenii, iar comuniunea autentică este tocmai sfârşitul fricii şi al angoasei. Ne restaurează în condiţia noastră demnă de „homo adoratus”. O condiţie care este opusul stării de însingurare, de izolare cultivate de individualismul autonom, marcat de angoasă şi de ambiţia de putere şi control. La baza acestor angoase şi ambiţii stă, de fapt, frica. Iar frica înseamnă distrugerea comuniunii.

Suntem cu adevărat liberi atunci când privim viața noastră ca dar. Acest mod de raportare la viaţă şi la lume ne ridică mai presus de condiţia de consumatori, ale căror „aspiraţii” nu pot depăşi registrul simplei supravieţuiri biologice. O condiţie ce mutilează omul sufleteşte, fiindcă îl condamnă la o existenţă marcată de frică şi lipsită de demnitate, oricât de mult ar încerca să „evadeze” din sine în „raiul” consumeristo-hedonist, pentru a-şi anestezia frica.

Postul are menirea de a ne reaminti acest lucru, prin recunoaşterea faptului că „tot ce avem şi tot ce suntem vine de la Dumnezeu şi aparţine lui Dumnezeu”. Postul fiind, cum spune un sfânt părinte, „jertfă adusă lui Dumnezeu”, care Îi este bineplăcută, să ne încredinţăm astfel deplin Lui, făcând un dar din noi înşine şi din viaţa noastră către Dumnezeu şi către ceilalţi. În acest mod, „dăruind, vom dobândi”!

Postul ne aminteşte că lumea şi viaţa sunt un dar. Cu alte cuvinte, este un îndemn către dăruire şi comuniune şi, mai ales în aceste vremuri, un îndemn de a nu ne lăsa înrobiţi de frică, laşitate şi nepăsare, ci de a înmulţi iubirea şi omenia. Postul ne readuce, astfel, în condiţia demnă a „omului care mulţumeşte”, într-un registru al nobleţei sufleteşti.

Irina Bazon, Postul şi înţelegerea vieţii ca dar - text scris anul trecut, la începutul Postului Mare (apărut pe Doxologia.ro)

 NU CONTEAZĂ RELIGIA, CONTEAZĂ SĂ FII ..OM!

În loc să tinem post la mâncare  în perioada Postului , Papa Francisc propune 15 acte simple de caritate:

  1. Salută. (întotdeauna și peste tot)

  2. Spune mulțumesc (chiar dacă „nu ar trebui”).

  3. Amintește-le celorlalți cât de mult îi iubești.

  4. Salută cu bucurie persoanele pe care le vezi în fiecare zi.

  5. Ascultă povestea altora, fără prejudecăți, cu iubire.

  6. Oprește-te pentru a ajuta. Fii conștient de cine are nevoie de tine.

  7. Înveselește pe cineva.

  8. Sărbătorește calitățile sau realizările altcuiva.

  9. Selectează lucrurile pe care nu le folosești și dăruiește-le celor care au nevoie.

10. Ajută când este necesar, astfel încât celălalt să se odihnească.

11. Corectează cu iubire, să nu taci din frică.

12. Acordă atenție celor de lângă tine.

13. Fă ordine în lucrurile pe care le folosești acasă.

14. Ajută-i pe ceilalți să depășească obstacolele.

15. Sună-ți părinții dacă ai norocul să-i ai.

 • Renunță la cuvintele ofensive și transmite cuvinte amabile

 • Alungă nemulțumirea și fii plin de recunoștință

 • Nu te mânia și fii plin de blândețe și răbdare

 • Alungă pesimismul și fii plin de speranță și optimism

 • Grăbește-te să-ți pese și fii plin de încredere în Dumnezeu

 • Lasă plângerile și încarcă-te cu lucrurile simple ale vieții

 • Lasă deoparte tensiunile vieții și roagă-te

 • Alungă tristețea și amărăciunea și umple-ți inima de bucurie

 • Postește de egoism și fii plin de compasiune față de ceilalți

 • Iartă rapid și ia o atitudine de reconciliere🙏

Ziua poeziei

"Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi.
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori.
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş.
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic." 

             Rudyard Kipling , Riscul

Și din poezia grădinii mele!

"Spiritualitatea este poezia fiinţei, ritmul vieţii care se desfăşoară în fiecare persoană, în fiecare relaţie, în fiecare comunitate."

Paul Ferrini 

˙Despre a merge de mănă cu Dumnezeu, mereu!

Cel mai emoționant podcast!

Invățăm, meree, mereu...Nu ne este , nouă cel mai rău! Nu necazurile noastre sunt cel mai mari!

https://www.youtube.com/watch?v=8l42_-tCBZY

Să vă fie de folos!

˙˙˙˙

Azi sarbatorim:

 -  Echinocţiul de primăvară ; 

 - „Ziua Internaţională a Astrologiei”; 

 - „Ziua Internaţională a Fericirii”; 

 - „Ziua Internaţională a Francofoniei”; 

 - „Ziua Mondială a Sănătăţii Orale”, 

 - „Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret”

Miercurea fără cuvinte- culorile nopții

 

Miercurea fără cuvinte, găzduită de  Carmen , https://vis-si-realitate-2.blogspot.com/

Te bucură creștine

 Te bucură, creștine, începe postul mare!

E vremea împăcării cu toți ce te-au hulit, 

Împacă-te cu tine și cu aceia care, 

Fără de voie poate, vreodată, ți-au greșit. 

Găsește-adânc, în tine, un strop de bunătate, 

Și-mparte-l către lume, ca pe un dar ceresc, 

Împarte totul lumii, cum le-ai primit pe toate, 

Și ține-i lângă tine pe cei ce te iubesc. 

Smerește-te spre Domnul, cu inima preaplină

De dragoste de oameni, cuvânt și de frumos, 

Și lasă-ți pieptul liber, să poți primi lumină 

Și să-l primești în tine pe singurul Hristos! 

Nu-i vorba despre alții, nu-i vorba de mâncare, 

E postul mângâieri și-al gândului curat, 

E vorba despre bine, e vorba de iertare,

Și-al binelui din care nu ai de câștigat. 

Îmbracă-te în haina credinței și în bine, 

Și-aruncă îndoiala și ura la gunoi, 

Începe postul mare, te bucura creștine

Că va-nvia iar Domnul, din ceruri, pentru noi!

Autor: Sorin Poclitaru

Concert. Simion Bogdan -Mihai și Lăutarii de Mătase

 Finalul weekendului, am reușit să-l petrec cu fiica mea și soțul meu,

Am mâncat împreună, afară, în curte!

Ne-am bucurat de blândețea zilei!

Seara, eu și soțul meu, am fost la concert, la Hard Rock Coffee!

Concert de muzică veche! Minunat! 

Simion Bogdan-Mihai,  e un culegător de muzică veche și nu doar atât ...Cântă extraordinar!

​​"Cel mai tânăr cobzar este doctor în Litere. Dacă nu era, trebuia inventat, ca să poată veni și deschide ochii și urechile românilor. El este Bogdan Mihai Simion, cobzar, doctor în Litere, actor, scriitor, artist, lăutar.

Atât de tânăr și cu un instrument atât de vechi, cobza? S-a apucat de muzică la 15 ani. Bunica lui a cântat cu vocea, tatăl lui a cântat la vioară, dar pe el l-au descurajat s-o apuce pe calea asta. Lăutarii de pe vremuri se apucau de cântat la cobză de îndată ce puteau ține instrumentul în brațe, 15 ani, la cât s-a apucat el, se considera că e prea târziu pentru meseria asta.

La ce vârstă se apucau copiii de lăutari să cânte? Știe Bogdan Mihai Simion, căci el nu doar cântă, dar și studiază parcursul muzicii românești. ”De îndată ce puteau pune mâna pe o cobză ¾, pe care le-o făceau tata sau bunicul. Pe la 4-5 ani deja trebuia să cânți. Creșteai în muzică, creșteai în muzică, aveai contrabasul lui tataia, țambalul lui tata, aveai vioara unui verișor și în funcție de pe ce puneai mâna și pe ce-i spuneai la a bătrână să-ți dezbrace un instrument sau altul, în sensul de a-l scoate din husă, ăla era instrumentul pe care ți-l alegeai”.

Sursă: editiadedimineată.ro

Înainte de concert,  am făcut o mică plimbare prin parcul Herăstrău, am mâncat înghețată cu iaurt  și piersici, ciocolată și mentă!

Slavă Domnului pentru toate!