Translate

duminică, 28 iulie 2024

E duminică iar...

  A fost o săptămână plină, cu treburile casnice care nu așteaptă și care s-au cam strâns, cu gătit în fiecare zi, câteva ore bune,  curățenie ( schimbat perdele, draperii, lenjerii...) în toată casa, grădinărit. 

Azi, am oprit , puțin goana după " trebuie să fac asta",  cealaltă...Am ieșit în grădină și am stat pur și simplu și m-am gândit la ce simt, ce aud, ce parfum discret au anumite flori, să ascult ciripitul vrăbiuțelor, să observ cum îmi este trupul, ce dureri sunt mai mari, ce emoții ies la suprafață. 

Apoi, am pregătit micul dejun , încet,  așezând pe masă,  așa cum îmi place, farfurii mici cu: legume, telemea, ouă,  chifteluțe...L-am trezit pe soț și am mâncat împreună. 

Am stat, privind cum se derulează filmul vieţii...

Apoi, am fost la biserică!

Pentru mine, biserica e un fel de acasă! Acolo, îmi întâlnesc prietenii, uneori "cunoscuți familiari", cu care mă salut, sau doar ne zâmbim.



M-am revăzut cu Daniela și Cristian, prietenii noștri și timpul a trecut mult prea repede.

Acasă, mi-am propus să păstrez starea de liniște și tihnă!
Am stat cu fiica mea și am văzut, pe HBO, Mamma Mia 2 și am fredonat melodii de la ABBA.


Am întregit stare de bine cu o  limonadă cu lămâie, portocală,  miere și mentă din grădină,  o plăcintă cu brânză dulce, am aprins o lumânare cu aromă de lămâie. 
Bucurii simple!




Apoi, ne-am retras fiecare la ea în cameră. 
Eu am ales să ascult un podcast de pe  Fain și Simplu: https://www.youtube.com/watch?v=d3vpXZj8mOE , despre anxietate și nu doar , cu Diana Lupu!

Sunt recunoscătoare pentru această liniște, pentru oamenii care sunt in viața noastră, pentru timpul petrecut cu fiica mea, fiul meu, soțul meu!

Mulțumim, Doamne pentru pacea zilei!

Să aveți o săptămână cu recunoștință, spor in toate cele bune și de folos!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Suport de lumânare tomnatic

 Îmi place să aduc , puțin  din culorile toamnei în casă!  Ador să reciclez, să fac decorațiuni handmade! Pentru acest mic proiect,  am folo...