Translate

joi, 27 august 2026

Sfântul Fanurie


 "Condacul al-9-lea

Făcătorule de minuni, Sfinte Fanurie, după cum în vremea vieţii tale pe pământ ai izbăvit poporul credincios de primejdii şi de foamete prin Sfintele tale rugăciuni, aşa şi acum trimite mila ta asupra noastră, dăruindu-ne timp roditor şi îmbelşugat pentru creşterea şi ajutorul pruncilor sugari şi al sărmanilor, cu care vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!"
" Iar Sfântul Fanurie a cerut atunci să-și facă ultima rugăciune și s-a rugat astfel:" Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce ai miluit pe aceștia câte au făcut plângere și strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei și zahăr, sau o plăcintă, și o va da săracilor, să fie ascultat în orice durere va avea.Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă. "
Viețile Sfinților pe august


Ziua Sf. Fanurie îmi amintește de părintele meu duhovnic de la Focșani, părintele Sava (acum, părinte la Mănăstirea Rătești), de bucuria de a dărui și de a te ruga împreună!
Mult timp, în această zi , făceam plăcinte cu brănză și le dăruiam...Anul acesta, nu m-am simțit în stare...


Prăjitura Sfântului Fanurie( fanuropita)

"Pentru început, se preîncălzește cuptorul la 350 de grade. Se unge cu puțin ulei o tavă rotundă, se presară puțină făină și se lasă deoparte.

Într-un bol de mărime medie, se amestecă:

- 4 căni de făină

- o linguriță și jumătate de bicarbonat de sodiu

- o linguriță și jumătate de praf de copt

- o linguriță de scorțișoară

- o cană de nuci măcinate și o cană de stafide.

Într-un bol mai mare, se amestecă:

- o cană de suc de portocale

- un sfert de cană coniac sau whisky (sau, dacă este zi de post, înlocuiți cu un sfert de cană de apă sau suc de portocale)

- o cană de zahăr

- amestecați până când zahărul se dizolvă complet, apoi adăugați o cană de ulei (de măsline, ca în rețeta originală grecească, sau de floarea-soarelui).

Se toarnă aluatul puțin câte puțin în preparatul cu suc de portocale, amestecând până la omogenizare. Tradiția spune să se amestece manual timp de 7-9 minute, pentru ca făina să se incorporeze, timp potrivit pentru a mulțumi Sfântului Fanurie pentru ajutorul primit. De asemenea, este și timpul necesar ca reacția chimică să aibă loc în aluat pentru ca prăjitura să crească.

Atenție: Aluatul va fi foarte gros și lipicios.

Se adaugă aluatul în tava pregătită.

Prăjitura se lasă la cuptor până când partea de sus se rumenește – aproximativ 40 de minute. Faceți „testul scobitorii” (introduce-ți o scobitoare în mijlocul prăjiturii și, dacă scobitoarea iese curată, atunci prăjitura este coaptă). 

Se scoate prăjitura din cuptor și se lasă 5 minute la răcit în tavă.

Se scoate apoi prăjitura din tavă și se lasă la răcit complet.

Când se răcește, se presară zahăr pudră. Prăjitura se va usca repede, așa că asigurați-vă că o veți pune într-un vas etanș sau acoperit bine cu folie de plastic.

În timpul preparării acestei rețete, se spun rugăciuni către Sfântul Fanurie și pentru mântuirea mamei sale, pe care sfântul a iubit-o foarte mult și care a murit nepocăită pentru păcatele ei. Puteți pregăti oricând această prăjitură, și în special de ziua sfântului, împărțind-o săracilor și făcând milostenie.

Poftă bună și Sfântul Fanurie să vă răsplătească rugăciunile și milostenia!"

sursă Doxologia.ro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sfântul Fanurie

  "Condacul al-9-lea Făcătorule de minuni, Sfinte Fanurie, după cum în vremea vieţii tale pe pământ ai izbăvit poporul credincios de pr...