Plouă, bate vântul și soarele a uitat să apară, azi, pe cerul toamnei mele.
Am avut o zi plină, dar, printre picături, am croșetat la păturică ( pe care o lucrez în tandem, cu prietena mea, Daniela ) și
am făcut câteva fotografii , când mă întorceam de la cumpărături.
După aproape 8 luni, reînvăț să privesc natura când merg, să fac fotografii și să nu mă mai simt vinovată.
Vinovată că eu pot face asta ,dar, soțul meu nu.
După cele 2 accidente vasculare cerebrale, recuperarea lui este lentă și uneori , mi se pare, că nu face nici un progres.
E încă, dependent de mine: să-i dau medicamentele, să-l spăl, să-i dau să mănânce, să- l scot la plimbare sau să facem exerciții.
După rutina cu el, trebuie să mă ocup singură, de casă: cumpărături, curățenie, reparații, facturi, gătit, copil în ultimul an de liceu...
Slavă Domnului, pentru oamenii care ne-au ajutat în această perioadă! Recunoștință pentru cei care ne poartă în rugăciunile lor! Domnul să le dăruiască toate cele de folos duhovnicesc!
Dar, e toamnă!
Anotimpul meu de suflet!
În fundal, aud Nicu Alifantis cu " Emoție de toamnă " și picăturile de ploaie care cad pe acoperișul terasei.
În casă, e cald și ceaiul cu arome de scorțișoară, făcut de fiica mea, mă face să visez, puțin, la toate toamnele care mi s-au strecurat în suflet, la frunzele pictate, la prima mea iubire, din liceu...
Câte amintiri!
Nostalgii!
Vă fie seara liniștită și în casă căldurică!
Weekend minunat, oameni frumoși!
Dumnezeu știe pentru ce ne îngăduie anumite lucruri (bucurii sau suferințe), dar trebuie să fim siguri că toate ne sunt date spre folosul nostru duhovnicesc. să avem recunoștință pentru toate și... multă răbdare și încredere.
RăspundețiȘtergeretoamna e un anotimp deosebit, un timp al viselor, al contemplării... să ne bucurăm de fiecare clipă pe care ne-a mai îngăduit-o Dumnezeu.
faine pozele :)
Ești așa de bogată, Liliana, cu inima ta mare! Să te întărească Domnul și să te învețe Maica Sa cum să le porți pe toate aici, pe pământ! 🤗
ȘtergereMulțumesc tare mult, Florin!
ȘtergereȘtim că toate sunt spre folosul nostru, dar ce greu e drumul acesta al acceptării, al încredințării în voia Domnului!
Dumnezeu să ne întărească în credință!
Dumincă cu pace și frumos!
ceea ce obții cu trudă, mult valorează!
Ștergere”... şi strâmtă este poarta – şi îngust este drumul ce duce la viaţă”
Doamne, privește spre mine și nu mă lăsa să cad!
ȘtergereSi dacă cad, ridică-mă iar, Doamne, ca să nu pierd, într-o clipă, darul Tău!
Dragă Andreea, îți mulțumesc pentru blândețea și bunătatea pe care le simt în cuvintele tale!
RăspundețiȘtergereMaica Domnului să ne fie mângâietoare și ocrotitoare!
Duminică binecuvântată!
Te îmbrățișez!