o cana de migdale sau 200 g
o cana si jumătate de faina sau 300 g
o banana bine coapta 3 sferturi cana de zahar sau 180 g
coaja rasă de lămâie si portocală
o linguriță esența de vanilie
o lingura praf de copt sau 10 g
un praf de sare
jumătate lingurița bicarbonat de sodiu
12 linguri de ulei sau 130 ml
sucul de la portocala aprox. 7 linguri
un pahar apa minerala carbogazoasa
sau suc carbogazos – 200 ml
pentru decor ciocolată neagră , cocos sau zahăr pudră
Răzuim coaja de la o lămâie si o portocala. Banana o pasam bine cu o furculița până devine ca o pasta. Aceasta trebuie sa fie bine coapta. Apoi într-un bol încăpător cernem faina si peste ea adăugăm migdalele, zaharul, praful de copt împreuna cu un praf de sare si bicarbonatul de sodiu. Amestecam toate aceste ingrediente.
După aceea facem o gropiță in mijloc și aici adăugăm uleiul, paharul de apă minerală carbogazoasă. In caz că nu aveți o puteți înlocui cu un suc carbogazos (sprite sau fanta). Adăugăm de asemenea si coaja de portocală si lămâie, esența de vanilie, sucul de la portocala si banana pasata. Amestecam cu o furculița pana când ingredientele uscate sunt înglobate cu cele lichide. Trebuie sa obținem un aluat foarte moale.
Tapetam tava in care vom coace prăjitura cu hârtie de copt. Punem compoziția in tava si o nivelam pe toata suprafața. Dimensiunile tăvii mele sunt de 25/20/3 cm. Puteți folosi una mai mare sau mai mică sau o formă rotunda cu un diametru de 22 cm. Fiecare ce are la dispoziție.
Punem prajitura la cuptorul preincalzit la 180ºC pentru aproximativ 40-45 de minute. La 40 de minute facem proba cu scobitoarea. Daca aceasta iese curata inseamna ca prajitura este gata. De asemenea trebuie sa fie rumena la suprafata. Dupa ce am scos-o de la cuptor o lasam cam 5 minute in tava iar apoi o scoatem cu tot cu hartia de copt pe un gratar pentru a se raci complet. Apoi o putem taia in forma dorita.
O putem decora cu zahar pudra sau cu ciocolata topita. Eu am decorat ju cu ciocolata, ciocolată și nuca de cocos si cu zahar pudra. Pentru cele cu ciocolata facem in felul urmator: rupem ciocolata in bucati mai mici si o asezam intr-un bol. Peste ea adaugam si 2 linguri de ulei de floarea soarelui.
O punem la cuptorul cu microcunde la potenta maxima pentru 30 de secunde, apoi o scoatem si amestecam.
O introducem din nou pentru alte 30 de secunde dupa care o scoatem si amestecam din nou. Asa ciocolata nu se va arde. O putem topi si pe baie de aburi. Amestecam pana cand este complet topita. Apoi cu o lingura luam din ciocolata si adaugam peste fiecare bucata de prajitura. Punem in mijloc si lasam sa cada usor si pe margini pentru un aspect cat mai placut. Eu peste ciocolata am adaugat si fulgi de nuca de cocos, dar acest pas este optional.
Sursa rețetă: https://jennyrecetasfaciles.com/ro/prajitura-de-post-frageda-si-pufoasa/
*"Lasă hrana să îţi fie medicament şi medicamentul hrană" Hippocrate
Hmm. Sună delicios! Văd că începi să te pregătești de post. Dar, lasă prăjiturile! Eu te aștept cu shaorma cu falafel. Nu cu rețeta. 😀 Înțelegi tu... 🤭
RăspundețiȘtergere😊😄
ȘtergereLa câte bunătăți sunt în post doar la shaorma mea cu falafel te gândești?🙂😋
O să fac, o să dau 😊