Adrian Păunescu

 

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica

Aşa suntem femei lângă femei

Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica

Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme

Ei încurcând ce ele limpezesc

Ei numai tălpi şi ele numai palme

Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?

Nimic măreţ, nimic impunător.

Schimbându-şi după ei şi drum şi nume

Pun lucrurile iar la locul lor."

Născut pe 20 iulie 1943, Copăceni, raionul Sîngerei, Moldova – decedat pe  5 noiembrie 2010, București, România.Adrian Păunescu  a fost critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și politician român.( Sursa  Wikipedia)

"Iubito, vine toamna peste toate,

Bacovia reintră în portrete,

Cad frunze picurând singurătate

Şi tu ai gesturi, parcă, mai încete.

Şi te iubesc la echinox şi după,

Iubito, vine toamna să decline,

Să macine, să năruie, să rupă

Al lumii apogeu de feminine.

Cum tu rămâi la ţărmure de mare,

Eu plec s-aştept şi crivăţ, şi omături

Şi să mă-mbăt la mese singulare

Cu umbra lui Bacovia alături.

Iubito, vine toamna dinspre munte,

Cu ghilotine şi anestezie,

Tot omul e un snop de amănunte

Care ameninţă esenţa vie.

Cu hachiţe şi mofturi şi-alte alea

Îmi eşti pedeapsa, dar îmi eşti şi doamna.

De pomi sinucigaşi se umple valea

Iubito, te iubesc şi vine toamna.

Natura se închide ca un templu

Cu lacăte de fosfor şi rugină,

Eu morţii mele te voi da exemplu

Cât eşti de disperată şi senină.

Iubito, vine toamna până-n oase,

O simt în mâna care ţi se-ntinde,

Priveşte, ies fumuri peste case,

Iubito, după toamnă vin colinde."

***

"Eu am rămas tot copil, pentru că de atunci nu m-am oprit să visez".

Alda Merini