Miercurea fără cuvinte culorile dimineții

 

Miercurea fără cuvinte este găzduită de Carmen,  https://vis-si-realitate-2.blogspot.com/?m=1

Happy WW!

Vară

 

Drăgaica și Ziua Universală a Iei

"Sărbătoarea „cămăşii cu altiţă”, cum mai este denumită ia, a fost iniţiată în anul 2013 de comunitatea La Blouse Roumaine, care a dorit ca bluza tradiţională românească împreună cu tradiţia noastră moştenită din timpuri imemoriale, să devină un adevărat brand de ţară, recunoscut în întreaga lume. Chiar denumirea comunităţii, reprezintă de fapt titlul unui tablou realizat de pictorul francez Henri Matisse care realiza o imortalizare a iei româneşti – “La blouse roumaine”, 1940 – creaţia fiind expusă la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.

Ziua de 24 iunie coincide cu Sărbătoarea Sânzienelor, aluzie la faptul că în tradiţia noastră populară, acestea erau îmbrăcate în ii.

Termenul „ie” este derivat din latinescul „tunicae lineae” – tunică subţire purtată pe piele şi se pare că apariţia ei trebuie căutată undeva în vremea civilizaţiei Cucuteni.

În secolul al VI-lea apar menţiuni în limba latină în „Glossarium mediae et infimae Latinitatis” al lui Du Cange, privind termenul de camisa – împrumutat de la celţi – alături de alte aspecte despre portul românesc.

Arta meşteşugului popular – şi a coaserii iei în special – era moştenită din generaţie în generaţie pentru a nu pierde această tradiţie care ne reprezintă, împreună cu rugăciunile potrivite care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor. Însemnele magice cusute cu grijă, cu fiecare împunsătură de ac, aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele, de farmece, ori de soarta rea.

Ia – denumire dată la origini exclusiv piesei vestimentare feminine, cămaşă tradiţională românească de sărbătoare – este considerată cea mai importantă piesă din costumul popular, deoarece determină compoziţia ornamentală a costumului, restul pieselor asociindu-se cu cămaşa, cu care e obligatoriu să se acorde ca epocă, vârstă, ornamente şi cromatică.

Din punct de vedere al tipurilor de ie, în funcţie de zona din care provine, dinstingem următoarele catgorii:

Cămașa cu altiță – cel mai răspândit model, este întâlnit în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, în zona Branului şi a Covasnei şi se caracterizează prin existenţa unor câmpuri ornamentale: guler – piept și mâneca cu mai multe zone, denumite altiță (porțiunea de broderie care acoperă umărul), încrețul (o fâșie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic în fâșii mâneca) și brețara.

În zona Hunedoarei, a Pădurenilor şi în împrejurimile Aradului, se întâlneşte Cămașa cu tăblie, care aduce eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfășurare, de la locul de unde începe altița pe umăr până în dreptul încheieturii mâinii

Cămașa cu lăncez este întâlnită în sudul și estul Transilvaniei, în Valea Bistriței, partea nordică a zonei Neamț și în Bucovina şi se caracterizează prin apariția sub gulerul iei a unei fâșii ornamentale, ca un galon, denumit fodore, a cărui încrețitură e acoperită cu un lăncez, identic cu cel de sub guler.

Cămașa cu platcă se întâlnește în Maramureș și Bihor şi prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale, ce urmează linia de unire a foilor trupului cu platca. Există cămașa de Oaș, la care predomină culoarea galbenă, și cămașa de Maramureș, la care predomină culoarea verde, ambele având ornamentul de pe umăr din crățele, un fel de fagure.

Ia cu umăr este întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului şi aduce, în locul altiței, o fâșie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraș sau umăr dar şi o fâșie similară în dreptul cotului, care se cheamă „pisti cot”. De asemenea, gulerul iei, denumit obzincă, este cusut cu multă finețe, iar pe mânecă, există brețara.

Ia cu ciocănele sau ia de Săliște, este o degenerare ornamentală și stilistică a iei cu umăr, broderia fiind înlocuită cu panglici negre cusute cu mașina, pe mânecă şi piept, iar ornamentația policromă de pe guler, umăr, fâșia de „pisti cot” și brețara devin monocrome, având culoarea neagră, înviorată de urme de roșu, galben, albastru sau fir de aur.

Cămașa cu chiept sau ciupag prezintă pe întreaga zonă a încrețiturii pieptului o bogată și masivă ornamentație geometrică — broderie pe muchie, iar Cămașa încărcată are pieptul și umerii acoperiți în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele.

Punctele în care se lucrează broderiile iilor și cămășilor tradiționale românești sunt numeroase, variate și au utilități distincte. Ceea ce deosebeşte cusăturile româneşti de cusăturile de la porturile populare ale vecinilor este alternarea câmpurilor brodate cu cele nebrodate, pentru a obţine un echilibru între diferitele câmpuri.

Firele cu care se lucrează broderiile sunt: arniciul, înlocuit treptat cu moulineul, mătasea nerăsucită și ibrişimul, bumbăcelul, cotonul perle, mătasea vegetală, lînica, beteala şi firele aurii sau argintii. Firul de aur şi de argint nu este foarte vechi, iar fluturii sunt mai noi, fiind un material strălucitor care se punea împreună cu mărgelele pentru a separa anumite zone de broderie de altele.

Din punct de vedere al culorilor, cele mai obişnuite sunt roşu, violet, galben ca lămâia, portocaliu, verde, negru, mai rar albastru, alb, brun.

Ia s-a născut din necesitate şi simţ practic şi a căpătat o valoare artistică şi sentimentală, din clipa în care femeia a creat-o şi a înzestrat-o cu propriile credinţe, simţ estetic şi sentimente. Ea se impune din ce în ce mai mult în conştiinţa europeană şi mondială, ca un format vestimentar tradiţional românesc de o frumuseţe unică şi originală."

Sursă: Radio Romania Cultural, autor: Răzvan Moceanu

Rusaliile

 Din bucuriile din casă...

 Cu recunoștință pentru că am reușit să ajung la biserică  și pentru că l-au externat pe fiul meu!

Recunoștință pentru că am fost împreună cu mama și pentru oamenii cu care mă bucur întru Hristos!

Slavă Ție, Doamne!

Si pentru că ieri, am fost pe drumuri sau la spital, azi am primit cu bucurie, pomană pentru moșii de vară,  de la Daniela!

Era ca dintr-o poveste pe ulițele satului, așa că nu m-am.putut abține să nu-i fac o fotografie! 

Veșnică să le fie pomenirea!

 ***

"În aceste vremuri, cineva nu poate fi creştin cu jumătate de inimă, ci fie în întregime, fie deloc." 

       Părintele  Serafim Rosse

Serafim Rose, pe numele de mirean Eugene Dennis Rose, (n. 13 august 1934, San Diego - d. 2 septembrie 1982) a fost un călugăr ortodox american. A aparținut de Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. Deși nu a fost canonizat, este venerat ca sfânt de numeroși credincioși ortodocși.

Noapte binecuvântată!

Gândul de azi

„Filozofia mea este: ceea ce spun oamenii despre mine nu este treaba mea.

Eu sunt cine sunt și fac ceea ce fac.

Nu mă aștept la nimic și accept totul.

Și asta face viața mai ușoară.

Trăim într-o lume în care înmormântările sunt mai importante decât morții, căsătoria este mai importantă decât dragostea, aparențele sunt mai importante decât sufletul.

Trăim într-o cultură a ambalajului care disprețuiește conținutul".

Anthony Hopkins

Musafirul din grădină!

Margarete

O veche legendă ne povestește despre o prea frumoasă prințesă, pe nume Margareta. Fata, de o sensibilitate și un farmec aparte, încă de la naștere a fost promisă ca soție Împăratului Florilor. Timpul trecea, iar fata devenea pe zi ce trece tot mai frumoasă. La vârsta de 16 ani, Margareta se îndrăgosteşte de un prinţ nespus de frumos şi viteaz. Cei doi plănuiesc să fugă împreună pentru a se putea căsători şi pentru a scăpa de promisiunea făcută. Împăratul Florilor, aflând despre dragostea lor, îl provoacă pe prinţ la duel. Cei doi se bat în săbii şi în paloşe 3 zile şi 3 nopți şi, în final, prinţul este ucis. Speriată şi îndurerată, Margareta fuge în munţi, dar Împăratul Florilor, pornind pe urmele ei, o găsește. Văzând că nu are scăpare, Margareta se roagă, plângând, că mai bine să moară decât să se căsătorească cu cel ce-i ucisese iubitul. Ruga îi este ascultată şi Margareta moare, iar lacrimile-i devin şirag de perle. Îndurerat şi conştient de greşeala făcută, Împăratul Florilor o transformă pe Margareta 

într-o floare albă, care a rămas de atunci simbolul puterii destinului, dar şi a dragostei…

Margareta este un nume care sugerează idealism și simplitate. O persoană cu numele de Margareta va crede în dragoste și în destin.

Bărbatul care dăruiește cadou unei femei o margaretă are sentimente nobile și intenții de căsătorie.

În creștinism, margareta este considerată a fi floarea Sfintei Maria Magdalena, fiind numită și „magdalena” sau „floarea inocenței”. În secolul al XV-lea, margareta devine în iconografie și un simbol al inocenței copilului Iisus.

În mitologia celtică, legenda spune că margaretele sunt sufletele copiilor morți în copilărie, care răspândesc aceste flori pe pământ pentru a alina durerea părinților.

În simbologia creștină, pajiştile pline cu margarete înflorite reprezintă Paradisul, inocența şi eterna candoare a lui Iisus, a Fecioarei Maria şi a altor fiinţe sfinte.

Margaretele sunt și stelele pământului. Se spune că, cu multe milioane de ani în urmă, stelele trăiau pe pământ. Într-o noapte însă, din motive neștiute, stelele au dispărut pentru a apărea mai apoi pe bolta cerească. În locul lor au apărut margarete, considerate de atunci ca fiind stele ale pământului.

Sursă:

https://www.universdecopil.ro/legenda-margaretei.html

Margaretele sunt din grădina mea!

O zi cu frumos și simplitate!

 

Din grădină

"Natura are un limbaj propriu și, dacă îi înțelegem semnele și ritmul, ne dezvăluie taine pe care nimic altceva nu le poate exprima. Este un dans subtil între viață și timp, în care suntem invitați să luăm parte.” Rachel Carson

 „Recunoştinţa este bogăţie, nemulţumirea este sărăcie.” 

Doris Day