Translate

luni, 31 martie 2014

Duminica la Manastirea Pasărea

Mănăstirea Pasărea este situată în Câmpia Vlăsiei, în sudul României la o distanţă de aproximativ 19 km faţă de kilometrul zero al Municipiului Bucureşti, pe drumul naţional DN 3 (Bucureşti – Călăraşi), ce leagă capitala României de Constanţa, via Brăneşti, Lehliu şi Feteşti..
Acest aşezământ monahal este împrejmuit de lacul format de apele pârâului Pasărea, care îşi trage izvorul în pădurea Buciumeni, de lângă Mogoşoaia şi care se varsă în Dâmboviţa, la Fundeni fiind  bogat în peşte, păsări sălbatice, dar şi stufăriş, papură şi trestie, loc straşnic de adăpost, refugiu de apărare din calea năvălitorilor în vremuri de răstrişte.
Aici se află amplasate:
  • biserica mare zidită între anii1846-1847;
  • biserica mică zidită în 1834 – la subsolul căreia se află osuarul, unde odihnesc osemintele monahiilor care au fost înmormântate  în cimitirul mănăstirii;
  • turnul-clopotniţă, construcţie maiestoasă, impunătoare cu trei nivele având înălţimea de 25 m., înscrisă printre monumentele istorice ale ortodoxiei;
  • 67 chilii în care locuiesc 180 de maici şi surori;
  • stăreţia şi gospodăria – anexă;vechiul arhondaric – în prezent muzeul mânăstirii;
  • atelierele;
  • căminul de bătrâne.
Mânăstirea Pasărea este deţinătoarea unei bogate colecţii de artă veche bisericească, dar şi de artă exprimată în broderii, ceramică, emailuri. Muzeul păstrează la loc de cinste mulajele în ghips ce aparţin sculptorului Gheorghe D. Anghel, care a vieţuit aici până la ultima suflare, dormindu-şi somnul de veci în pacea cimitirului monahal.

















2 comentarii:

  1. nu am fost acolo, multumesc de plimbare!

    RăspundețiȘtergere
  2. .Tare mult ne place si noua acolo, mai mergem cand plecam de la Cernica. Dar primavara nu am ajuns inca. E tare frumos!

    RăspundețiȘtergere

Miercurea fără cuvinte

Sursă:HotNews. ro  Miercurea fără cuvinte este găzduită de  Carmen  ! Happy WW!