Cum se fac opincile
Pentru confecţionarea unei opinci este nevoie de o bucată de piele de vită bătrână, sau de porc, prelucrată, care se croieşte după măsura clientului. Apoi se taie pe laterale două cureluşe, care închid practic opinca în partea din spate, după care se face gurguiul, moţul din vârf cu care se începe, de fapt, croiul încălţămintei. Bătrânii din sat spun că un bărbat sau o femeie, cu cât aveau gurguiul la opinici mai mare, cu atât se remarcau, ceea ce însemna că respectivii erau bogaţi. Dacă moţul era mic, aproape nesesizabil, oamenii aceia erau poziţionaţi pe o scară socială inferioară.
După ce opincile se însailă cu cureluşele trecute prin nişte găuri mici, urmează ornarea sau împodobirea lor, „încât să arate precum o sanda, adică cât mai frumos. În acelaşi fel se fac şi opincile, ca să fie cât mai mândre şi să poată fi purtate cu drag“, este de părere bărbatul.
La urmă, se pun aţele, se încing sub formă de „x“ şi se asortează doar la costumul popular, după cum spune meşterul care, în vremea copilăriei, a purtat opinci, la fel ca şi tatăl şi bunicul său. Bătrânul Condrea a purtat opinci toată viaţa, că aşa erau timpurile atunci. În pădure, pe câmp, iarna sau vara, el nu a îndurat ger sau căldură. Şi a trăit 95 de ani, fără să se plângă de dureri reumatismale sau să fi suferit răceli crunte. Ţine minte Condrea, opincarul, cum oamenii copilăriei lui îşi făceau „la comandă“ încălţăminte nouă, cu prilejul sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte. Deşi îi sunt dragi, mărturiseşte că dânsul nu ar mai purta la anii lui, 71 la număr, nu de alta dar „trebuie să-mi fac nădragi noi“.
Opincile dichisite la Vatra Moldoviţei, spune moş Condrea, se mai numesc şi „ungureşti“, tocmai pentru că sunt împodobite cu încreţituri şi cu motive florale. Cele româneşti, cum purtau odată bunicii, sunt mai simple, mai uşor de confecţionat, dar nu au rafinamentul celorlalte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu