Îmi plac zilele de weekend, diminețile în care e atâta liniște!
Imi place să fac plimbări scurte sau lungi, depinde de starea mea de sănătate sau de ce treburi am de făcut!
Mi-am gasit mereu liniștea în plimbările acestea, care nu duc nicăieri, dar in care sufletul are timp să se așeze, mintea se eliberează de stresul cotidian și ochii se desfăta cu priveliștea.
Ai ce zice că intr-o zi rece, ploioasă, cețoasă n-ai prea avea de ce să te bucuri...Respir, apoi, aud câteva păsările care fac conversație dis de dimineață.
Trec pe lângă grădini în care e încă, iarnă dar, în unele au început să apară ghioceii, timide tulpini de narcise, zambile.
Din când in când, mai trece o bătrânică sau un bătrân, cu căruțul, spre supermarketurile din zonă.Ei se trezesc devreme!
Și pașii lor sunt nesiguri, adesea ii văd triști, îngândurați și oftând.
Apoi, mai trece câte o mașină și apreciez șoferii care reduc viteza ca să nu te stropească sau cei care, te văd că nu ai pe unde să mergi pe trotuar, fiind nevoit să mergi pe stradă și nu claxonează insistent.
Pentru acea jumătate de oră de plimbare, mut dominanta de pe grijile de acasă, pe frumusețea acestei lumi. Și respir!
Acasă, adesea, mi se pare că rămân fără aer.De aici și atacurile mele de panică!
Respir de 20-30 de ori, profund( cum m-a învățat doamn dr. cardiolog) și apoi, mă întorc acasă, la toate lucrurile care așteaptă rezolvare, la fiica mea care vrea să mă îmbrățișeze când se trezește ca un semn de recunoștință că încă trăiesc, la soțul meu, care are încă, nevoie de prezența mea.
Și pot să continui să le fiu de folos atât timp cât nu uit să am grijă, puțin, și de mine!
Nu e egoism, e doar singurul mod în care sunt șanse mari să nu cedez, psihic și fizic!
Conectați-vă cu oameni care au bucuria de a trăi!
Suntem veșnic cârtitori și de aceea e important sa întâlnești oameni, care în ciuda greutăților vieții, au bucurie și recunoștință pentru toate darurile primite de la Dumnezeu.
****
"Oare nu este aceasta chiar esența păcatului? Oare nu ne adresăm și noi lui Dumnezeu la fel de direct precum fiul mai mic din Evanghelie, dar cu aceeași cruzime naivă, pretinzând de la Dumnezeu tot ceea ce ne poate El dărui: sănătate, putere trupească, inspirație, minte sclipitoare, tot ceea ce putem fi și tot ceea ce putem avea, pentru a primi acestea de la El și a le risipi, uitând cu totul de El și părăsindu-l? Oare nu cumva și noi, din nou și din nou, săvârșim această crimă spirituală împotriva atât a lui Dumnezeu, cât și a aproapelui nostru – copii și părinți, soți și soții, prieteni și rude, colegi de școală și de serviciu? Oare nu cumva ne purtăm de parcă Dumnezeu și aproapele sunt aici doar pentru scopul de a ne sluji și a ne da roadele vieții lor, da, chiar ale vieții lor, deși ei nu au nici o importanță pentru noi?"
Ips Antonie de Suroj, predică la Pilda întoarcerii fiului risipitor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu