În amintirea celor plecați

 ''Sufletele care nu mor niciodată...

Crăciun fericit lor în cimitire și peste tot în ceruri!

Ne părăsesc, ca frunzele care cad toamna, dar rămân înrădăcinate în țara amintirilor. Nu sunt niciodată plecați cu adevărat, doar dispar din vedere, dar mereu prezente în inimile noastre.

Cei care ne-au iubit, încă o fac, chiar și dincolo de viață. Timpul nu șterge afecțiunea, ci o afectează mai adânc în suflet. Vorbele lor amabile, gesturile de afecțiune, sunt ca niște picturi de neșters în mintea noastră.

În lacrimile ce curg, le găsim reflexia, căci fiecare picătură poartă cu ea o bucățică din dragostea lor. Lacrimile sunt cuvintele mute ale inimii, limbajul absenței ce șoptește dorul unei ultime îmbrățișări.

Dragostea lor este ca un râu calm care curge sub suprafața vieții, hrănindu-ne sufletele. Este melodia tăcută care ne însoțește în nopțile singuratice și ne încălzește în cele mai reci zile.

În amintire, în ecoul râsului lor, în mângâierea vântului ce pare atingerea lor, îi regăsim. Sunt acolo, între paginile unei cărți iubite, în parfumul trandafirilor pe care i-au crescut, în melodia unui cântec pe care l-au cântat cu noi.

Și cum le căutăm printre stele, știm că sunt deja acolo, în infinit, zâmbind gestului nostru. Ne părăsesc, dar nu pleacă niciodată cu adevărat. Sunt parte din noi, țesute în firele invizibile ale iubirii, și ne vor călăuzi mereu pe drumul vieții. În ziua de Crăciun, vor sta lângă noi."