Tacere dureroasa!

Tacere! Dureroasa si plina de intrebari...
Am cerut ajutor, nu pentru mine, ci pentru o famile incercata cu 4 copilasi, de la oameni care puteau sa-mi intinda o mana de ajutor.
Dar s-a lasat tacere! Nu mi-au mai raspuns la telefon.
Ce sa cred? Ca suntem crestini doar cu vorba? Ca atat de jos am ajuns incat nu ne mai doare sufletul pentru vietile unor copilasi care sunt expusi la traume fizice si morale?
Traim, fiecare din noi, cate o drama in  familia noastra, dar nu se poate sa devenim imuni, surzi la plansul mamei care nu mai are nici un sprijin ca sa-si creasca pruncii..Umilita, batjocorita de un sot necredincios, femeia aceasta trebuie sa razbeasca cumva ca sa poata trai. Noi, cei care suntem crestini, nu-i dam nici o mana de ajutor si o vom impinge la solutii extreme...
Nu pot decat sa ma rog si sa sper ca Dumnezeu va aranja mai bine lucrurile decat oamenii! Nu pot decat sa sper ca suferinta ei nu va fi spre cadere ci spre mantuire!
Nadajduiesc ca cei care pot face un pas catre nevoile "apropelui" indurerat,  nu vor trece nepasatori...