"Grădina din casă"

“Dumnezeu a iubit florile si a inventat sufletul.Omul a iubit florile si a inventat vaza.”

Jacques Deval

Flori (brose) din fetru lucrate manual:

Dacă trăiesc în critică și cicăleală, copiii învață să condamne

    " Copiii sunt ca bureții. Absorb tot ce facem, tot ce spunem. Învață în fiecare clipă de la noi, indiferent daca suntem conștienți de asta. Dacă adoptăm o atitudine critică - plângându-ne de ei, de alții sau de lumea care ne înconjoară-, le arătăm cum să-i condamne pe ceilalți sau, și mai rău, cum să se condamne pe ei înșiși.Îi învățăm să vadă mai curând ce este rău în lume decât ce este bun.
     Putem critica în nenumărate feluri - prin cuvinte, prin tonul vocii, prin comportament sau chiar printr-o privire.Toți știm să condamnăm din priviri ori să dăm o tentă critică vorbelor noastre.Copiii mici sunt foarte sensibili la felul în care sunt spuse lucrurile și le pun la inimă.Un părinte îi poate spune copilului "E timpul să plecăm", fără ca vorbele lui să transmită mai mult decât acest mesaj.Un alt părinte , grăbit și nerăbdător, poate rosti aceleași cuvinte într-un fel care să sugereze"Ești rău pentru că te tândălești atât". Deși nici una dintre variante nu va  avea neapărat efectul scontat, copilul va reacepționa diferit cele două mesaje și există riscul ca al doilea să-i dea un sentiment de nemulțumire de sine.
    Nu are sens să ne ascundem, toți avem momente când ne sare țandăra din nimic.Criticăm cu toții din când în când. Și o facem, poate, chiar de față cu copiii noștri. Nu este insă totuna cu a trăi într-un climat de critică permanentă, cu atenția ațintită asupra depistării greșelii. Indiferent de obiectul lor, criticile frecvente, au efect cumulativ, dând o tentă negativă, intolerantă, vieții de familie. Ca părinți avem de ales: putem crea o atmosferă sufletească critică și acuzatoare sau una tolerantă și încurajatoare.

     În febra momentului. Abby are șase ani și stă la masa din bucătărie aranjând într-o cană de plastic plină cu apă floricelele culese de ea. Deodată, cana se răstoarnă, umplând totul cu apă, frunze și flori. Abby stă udă în mijlocul dezastrului și plânge în hohote. Mama ei vine într-o clipită.
    "Vai de mine! Cum poți fi atât de neîndemnatică?" exclamă ea exasperată.
     Am spus cu toții asemenea lucruri.Reacționăm fără să gândim.Vorbele ne ies pe gură atât de repede înât ne surprind și pe noi. Poate că suntem obosiți. Poate că suntem preocupați de ceva fără nici o legătură cu ce s-a întâmplat. Indiferent de motiv, nu e prea târziu să schimbăm tonul și să evităm ca un asemenea incident mărunt să capete proportii exagerate, afectând sentimentul valorii de  sine  al copilului. Dacă mama lui Abby s-ar opri, s-ar calma și și-ar cere scuze că a țipat, curățenia s-ar face mult mai repede. Abby,ar fi , poate, stânjenită de incident, nu însă și de propria persoană. Pe de altă parte, dacă mama lui Abby continuă să-și critice fata, Abby ar putea începe să se considere o ființă incompentă și neîndemnatică.
     Știu, nu e ușor să ne înfrânăm supărarea chiar dacă suntem conștienți că asta ar fi spre binele copiilor noștri.Cei mai mulți dintre noi trebuie să facem eforturi considerabile pentru a ne înțelege și a ne controla reacțiile afective.
     Ne-ar fi de mare ajutor să avem pregătit un răspuns alternativ de genul "Cum s-a întâmplat?". O asemenea formulare pune accentul pe incident, nu pe copil. În felul acesta. preîntâmpinăm sentimentul de inadecvare și de eșec al copilului și pregătim terenul pentru învățarea consstructivă. Încurajând copilul să explice succesiunea evenimentelor, puteți să urmăriți alături  de el cum un lucru a condus la altul și să descoperiți, poate, împreună cum ar trebui procedat pe viitor.
     Unele accidente ar putea fi preîntâmpinate acordând mai mult timp planificării și impunând, de la bun început, anumite limite. În general copiii vor să ne mulțumească , așa că le putem face viața mai ușoară spunându-le clar ce vrem de la ei. Sugestiile noastre trebuie să fie specifice și adecvate vărstei  trebuie formulate astfel încât să-i ofere copilului informații concrete de care el să se poată folosi  pentru a-si adapta comportamentul."

                                              " Copiii învață ceea ce trăiesc" de Dorothy Law Nolte si Rachel Harris

Sursă foto:net

Practical life: atelier culinar pentru cei mici

"The purpose and aim of Practical Life is to help the child gain control in the coordination of his movement, and help the child to gain independence and adapt to his society. It is therefore important to “Teach teaching, not correcting” (Montessori) in order to allow the child to be a fully functionional member in hios own society. Practical Life Exercises also aid the growth and development of the child’s intellect and concentration and will in turn also help the child develop an orderly way of thinking."                       
http://www.infomontessori.com/practical-life/introduction.htm


Avem 5 copii năzdrăvani si 2 mămici cu chef de joacă!
Se iau tot felul de legume, plante, 2 pere si  un strugure mare ...Adăugăm câteva felii de șuncă si brănză topită,măsline si voie bună(pofta de mâncare s-a stârnit instantaneu!).
Am folosit si câteva ustensile: cuțit, forme de prăjituri(melc și fluture), tocător, scobitori.
Cei mici s-au distrat, au gustat si le-a cam plăcut genul acesta de...muncă prin joacă!
Primăvara în farfurie:

Arici sau ...un monstrulet!

Trei feţe

Copilul râde:
"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul! "
Tânărul cântă:
"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea! "
Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e-nţelepcïunea!" Lucian Blaga

You are mine

                                                          de Max Lucado


"Dumnezeu nu v-ar putea iubi mai mult decât vă iubește deja."


     Pancinello locuia în orășelul Wemmik.La fel ca și ceilalți omuleți, era din lemn.La fel ca și ceilalți, fusese cioplit de Eli, creatorul tuturor locuitorilor din Wemmik.Și tot la fel ca ceilalți, se purta câteodată cam nechibzuit.Ca atunci când s-a apucat să colecționeze cutii și mingi.
     Lucrurile au început s-o ia razna când un omuleț pe nume Tuck și-a cumpărat o cutie nouă. Și alții aveau cutii, dar a lui era nouă.
     Lui Tuck îi plăce ala nebunie noua lui cutie.Credea că e cea mai bună cutie din întregul orășel.Era viu colorată și era tare mândru de a - probabil prea mândru de ea.Mergea țanțoș de la un capăt la altul,  lăudându-se cu noua sa achiziție.
     - Mi-ati văzut cutia cea nouă? îi întreba pe omuleții care treceau pe stradă.
      -V-ar plăcea s-o atingeți?

     Tuck se ducea glonț la Pancinello și-l necăji:
       -Nu ți-ai dori  să ai și tu o cutie nouă?

    Pancinello se gândi că noua cutie a lui Tuck e minunată și începu să-si dorească și el una.
    Tuck continua să se laude cu cutia, gândindu-se că era mai bun  decât ceilalți omuleți doar pentru că avea o cutie nouă.
    Dar Nip, un alt locuitor din orășel,nu era de acord cu asta.
     - Cutia mea e la fel de bună ca a a lui Tuck, spuse el, în timp ce se lăuda cu cutia lui în fața unor omuleți de pe cealaltă parte a străzii.
    Cutia lui Nip nu era nouă, dar era un pic mai mare și mai viu colorată și...un pic mai mult decât putea suporta Tuck.
    Așa că Tuck deveni foarte tăcut și începu să se uite urât la Nip. Apoi îi veni o idee.
    Intră într-un magazin și cumpără o minge. Acum avea mai multe lucruri decât Nip. Avea o cutie și o minge.
   Nip se încruntă când văzu mingea lui Tuck.Nu avea de gând să se lase mai prejos, așa că se duse și cumpără două mingi.Afișând un zâmbet larg și ținând cele două mingi și cutia în brațe, se duse drept la Tuck și îi spuse cu un zâmbet superior:
   - Acum am mai multe decât tine!
  Până să se dezmeticescă el bine, Tuck intrase deja în magazin și mai cumpărase o cutie.Apoi Nip ca să-și cumpere încă o minge. Apoi Tuck mai cumpără o minge, iar Nip încă o cutie.
  Minge.Cutie. Minge.Cutie.
Tuck. Nip.Nip. Tuck.Și continuară tot așa...

   Cineva trebuia să pună capăt acelei nebunii chiar atunci. De fapt, chiar asta încercă primarul să facă.
   -Voi doi vă comportați prostește, le spuse celor doi. Cui îi pasă cine are mai multe lucruri?
   - Ești invidios, îi răspunseră ei, pentru că tu n-ai nimic.
   - Eu, inviodios? Pe voi? Ha!
    Dar după căteva clipe, primarul se afla în magazin și cumpără o grămadă de cutii și mingi.
    Începură se li se alăture și alții. Măcelarul...Brutarul...Dulgherul...Doctorul din susul stăzii și dentistul din josul străzii...Nu după mult timp, toți omuleții își doreau să aibă cele mai multe mingi și cutii.
     Unele cutii erau mari, altele erau viu colorate.Unele mingi erau grele, altele erau ușoare.
Omuleții înalți le duceau în brațe. Omuleții scunzi le duceau în brațe. Toată lumea căra câte ceva. Și toți găndeau același lucru: Cei buni au multe, cei mai puțini buni au mai puține.
      Când cineva trecea prin centrul orășelului ducând o grămadă de mingi și cutii mai înaltă decât el, omulețul se oprea și ziceau:
     -Ăsta da om bun!
   Dar când trecea unul care avea o singură minge sau o singură cutie, ceilalți clătinau din cap și gândeau sau poate chiar spuneau în șoaptă:
    - Săracul de el! Bietul de el!

   Bineînteles că Panicello nu dorea să fie considerat un omuleț  sărman, așa că se hotărâ să-și  cumpere cât mai multe cutii și mingi. Căută prin debara și găsi o minge micuță. apoi se căută prin buzunare și găsi destui bani cât să mai cumpere o cutiuță.
     Știu ce o să fac, spuse el.O să-mi vând cărțile ca să am mai mulți bani și să cumpăr mai multe mingi și cutii.
     Zis și făcut. Mai întâi cumpără o cutie verde cu albastru, care avea nori pictați pe ea.dar voia și mai mult."O să muncesc și noaptea, ca să câștig bani în plus", își zise el. Făcu asta și își mai cumpără o minge. Dar, din moment ce lucra noaptea, nu mai avea nevoie de pat,așa că se hotărî:" O să-mi vând patul."Chiar așa și făcu - și își mai cumpără două mingi.
     Înn scurt timp, Pancinello avea brațele pline de obiecte. Însă alții avea și mai multe. Unii aveau așa de multe cutii și mingi , încât abia mai puteau merge.
     - E greu să merg cu toate mingile și cutiile astea în brațe, spuneau ei, prefăcându-se că plâng, când voiau, de fapt, să se laude.
    Dar Pancinello dorea sa fie ca ei,așa că vându și mai multe obiecte și lucră și mai multe ore.Ochii îi erau obosiți de nesomn, iar brațele îl dureau de la atâta cărat. Nici nu-și mai amintea când se odihnise ultima dată. Și, ce era și mai rău, nici prietenii nu mai țineau minte de cănd ieșise Pancinello ultima dată să se joace cu ei.
   - Nu te-am mai văzut de multă vreme,îi zise Lucia într-o zi.
   - De ce nu ma ieși la joacă, îl întrebă și Așchiuță.
  Se pare că nu le păsa tuturor de mingi și cutii. Prietenilor lui Pancinello nu le păsa.Însă Pancinello ținea mai mult să aibă cutii și mingi, decât să aibă prieteni.
  - Am treabă, le spunea el.
   Și prietenii oftau.
   Dar lui Pancinello nu-i păsa.Îi păsa doar de ceea ce gândesc ceilalți omuleți care aveau mingi și cutii.Orice ar fi făcut însă, nu  putea cumpăra destule lucruri pentru a le atrage atenția.
   În cele din urmă,  îi veni o idee.
    - Îmi voi vinde casa, se hotărî el.
    - E o idee nebunească, îi spuse Lucia.

    - Și unde vei locui? îl întrebă Așchiuță.
 Pancinello nu știa, dar nici că-i păsa.Nu se gândea decât la mingile și cutiile pe care le-ar fi putu cumpăra cu toți acei bani.Așa că vându  casa și-și cumpără cutii peste cutii și mingi peste mingi.
Ajunse să care atâtea lucruri în brațe, încât nici nu mai vedea pe unde merge.Mormanul de obiecte îi trecea cu mult peste cap.
     Însă lui nu-i păsa. Ce dacă îl dureau brațele? Ce dacă se tot ciocnea de ziduri? Ce dacă nu mai avea prieteni? El avea cutii și mingi, iar când trecea pe lângă alți omuleți, aceștia întorceau capul după el și spuneau admirativ:
    -Sigur e un omuleț bun!
   Și Pancinello îi auzea și se simțea bine. Sunt un omuleț bun, se gândea el.
    Însă la un moment dat cineva schimbă regulile .Soția primarului care era foarte mândră de cutiile și mingile ei, făcu asta. Nu numai că avea multe, dar erau și deosebite. Le cumpăra de la cele mai scumpe magazine cu nume ciudate și lăsa etichetele pe cutii, ca să le vadă toată lumea. Îsi dorea să fie cea mai bună dintre toți.
    Într-o zi îi veni o idee. Nu numai că voi avea mai multe ca toți,dar voi și ajunge mai sus ca toți.
    Așa că se cocoță în vârful cutiilor ei și strigă:
    - Hei, uitați-vă la mine!
    Imediat toți omuleții cu mingi și cutii încercă s-o depășească.
Unul se urcă pe o fântână, altul pe un balcon, un altul pe acoperiș. Primarul însă, fi primul care se gândi la munte.
    În spatele orașului lor era Vârful Wemmik.

    - O să urc în vârful muntelui, strigă el, sperând să ajungă acolo primul.Dăduseră startul unei întreceri ce avea să decidă cine avea cel mai mult și putea ajunge cel mai sus.Încărcați cu cutii și mingi, omuleții începură să urce muntele în fugă.
   Era o cursă de-a dreptul nebunească. Nevăzând pe unde mergeau, omuleții se ciocneau unii de alții. Fiind epuizați, se împleticeau și cădeau. Și cum poteca era îngustă, cădeau pe lături. Dar ei tot nu se lăsau, continuau să urce.
   În coada grupului era Pancinello.Pentru el urcușul era dificil, mult mai dificil decât pentru ceilalți.La urma urmelor, el era un "omuleț bun" doar de puțin timp. Nu era obișnuit să ducă atâtea mingi și cutii. Dar era foarte hotărât. Continua să urce, punând un picioruș de lemn în fața celuilalt. Însă, fiincă nu putea vedea, nu știa că merge pe lângă cărare.
   Și nevăzând pe unde merge, nu știa că părăsise poteca. Nu știa decât că, dintr-o dată, se trezise complet singur. "Precis că le-am luat-o înainte tuturor! își spunea în sinea lui. Așa că își văzu de drum și urcă  mai  si mai sus...și mai sus."Cred că sunt foarte apoape de vârf. Sunt atât de bun...Voi ajunge cel mai sus și voi avea cel mai mult."
   Dar chiar atunci Pancinello se împiedică de ceva. Încercă să-și țină echilibru, în timp ce grămada de obiecte i se legăna în brațe dintr-o parte într-alta. Se aplecă în față, se lăsă pe spate,dar tot nu-și putea ține echilibru. Era clar că urma să cadă.Nu știa însă, că mersese pe potecă până la casa lui Eli. Se împiedică de pragul verandei și căzu de-a rostogolul până la ușa atelierului lui Eli.

  Când Pancinello își dădu seama unde se află, i se făcu rușine. rămase multă vreme întins pe podea, cu fața în jos, înconjurat de toate cutiile și mingile.O minge se rostogoli prin încăpere și se opri chiar lângă bancul lui Eli. Atunci meșterul se întoarse spre el.
  - Pancinello, zise Eli cu o voce calmă, gravă și blândă.
  Acesta însă,  rămăsese nemișcat.Deși era de lemn, simțea  cum i se înroșesc obrajii.
  - Se pare că ai purtat o grea povară.
Istovit, Pancinello se ridică în genunchi, dar continuă să-și țină capul plecat.
  - Astea sunt cutiile și mingile mele, spuse el în șoaptă.
  - Te joci cu toate aceste cutii și mingi? îl întrebă Eli.
Pancinello clătină din cap.
   -Îți plac mingile și cutiile?
   -Îmi place cum mă fac să mă simt, răspunse el.
   - Și cum te fac să te simți?
   - Important, zise Pancinello cu un firicel de glas.
   - Hm, așadar ai crezut ca și ceilalți omuleți. Ai crezut că dacă vei avea mai multe, vei fi mai bun și prin urmare mai fericit.
   - Cred că da.
   - Vino aici, Pancinello. Vreau să-ți arăt ceava.
Pancinello își înălță capul și se uită la Eli pentru prima dată. Fu ușurat să vadă, că cel ce-i crease pe toți omuleții nu părea supărat. Pancinello se duse după Eli la fereastră.
    - Uită-te la ei, îl îndemnă Eli.
   Pancinello se uită pe fereastră la mulțimea de omuleți care se cățărau pe munte, se rostogoleau, se împiedicau,se luptau unul cu celălalt, chiar își făceau loc cu coatele ca să ajungă în frunte.
   - Par fericiți?
Pancinello clătină din cap.
   - Par importanți?
   - Chiar deloc, zise Pancinello, observându-i pe primar și pe soția acestuia.
Primarul era întins la pământ, iar ea călca pe spatele lui. Ea ținea o cutie pe cap, iar el, o minge în gură.
   - Crezi că i-am creat ca să se poarte astfel? întrebă Eli.
   - Nu.
Pancinello simți o mână mare pe umăr.

   - Știi cât te-au costat mingile și cutiile?
   - Cărțile și patul. Banii și casa.
   - Micuțul meu prieten , te-au costat mai mult de atât.
Și în timp ce Pancinello încerca să-și aducă aminte ce mai vându-se, Eli continuă:
   - Te-au costat fericirea.N-ai fost fericit, nu-i așa?
Pancinello făcu o pauză.
    -Nu, zise el.
    - Te-au costat prietenii. Și cel mai mult, te-au costat încredrea. Nu ai avut încredre în mine că te pot face fericit.Te-ai încrezut în aceste cutii și mingi.
Pancinello își plecă capul și zâmbi.
     - Ești prețios - nu datorită lucurilor pe care le ai .Ești prețios fiindcă ești cine ești. Ești al meu și te iubesc. Să nu uiți asta, micul meu prieten.
     - N-o să uit, zâmbi Pancinello.
Apoi, făcu o pauză și zise:
    - Eli!
    -Da.

    - Ce să fac cu toate cutiile și mingile astea?
    - Poate ar trebui să le dai cuiva care chiar are nevoie de ele.
Pancinello dădu să plece dar se opri din nou.
    - Eli!
    -Da.
    -N-am unde să dorm.
Eli zâmbi și zise:
    - Ai vrea să dormi aici la noapte?
    - Sigur că da.Sunt foarte obosit.
Așa se face că în acea noapte Pancinello dormi pe un pat de rumeguș. Și dormi foarte bine.Se simțea minunat în casa creatorului său.





   

Lalele ...din hârtie creponată

Aveți nevoie de :

•  hârtie creponată, diferite culori
• lipici solid
• ziar
• foarfecă
• linie, 
• creion
• răbdare...

Sursa inspirației:  https://www.youtube.com/watch?v=GYD9ZJrnmCI

Vaza : un borcan, bumbac roz, nasturi colorați , adeziv, fluture quilling.

Să aveți o primăvară colorată!

Springtime crafts: zambile și narcise

Am văzut pe net multe, foarte multe idei frumoase de lucrat cu cei mici pentru acest anotimp.
Am preluat ideea zambilelor de hârtie de la Sakura Story, https://www.youtube.com/watch?v=aqU_iJlATEI.
Narcisele le-am facut din cofrag de ou, tăiat , decupat, pictat cu acrilice...Am făcut tija din hârtie de ziar răsucit apoi, le-am îmbrăcat cu hârtie de mătase verde.Am  folosit  și bețe de frigărui, nasturi colorați.
"Vaza" este o cutie de conserva reciclată!

O primăvară plină de ...joacă și culoare!

Mărtișoare lucrate manual

 Mărțișoare în tehnica quilling făcute de mine și fetița mea, Maria:

Mărțișorul este o veche tradiție românească care vestește sosirea primăverii, fiind un simbol al binelui și al bunăstării.

Mărțișorul este un ornament micuț legat de un șnur împletit dintr-un fir de culoare albă și unul de culoare roșie. Acesta este dăruit doamnelor și domnișoarelor la începutul lunii martie, în prima zi de primăvară, ca semn de apreciere și recunoștință.

Cele două culori ale mărțișorului, roșu și alb, reprezintă simbolic legătura internă a contrariilor, unitatea și lupta acestora: iarnă/vară, frig/căldură, sterilitate/fertilitate, etc.

De acum frigul începe să se împletească cu razele soarelui, întunericul cu lumina, iar după o iarnă grea cu ger și omăt mare, învinge soarele, lumina, căldura, primăvara..!

Despre mărțișor circulă mai multe legende populare, una dintre acestea ne spune că mărțișorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.

O altă legendă populară, despre mărțisor, ne spune cum Soarele a coborât pe Pământ deghizat în chip de prefrumoasă fată. Din nefericire, un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul său. Din momentul acela păsările au încetat să mai cânte, totul s-a întunecat și întreaga lume a căzut în mâhnire.

Însă, un tânăr curajos s-a decis să meargă la palatul zmeului și să-l provoace la lupta dreaptă. A câștigat lupta, iar Soarele a fost eliberat ridicandu-se, din nou, pe cer. Pământul a devenit luminat și lumea și-a recăpătat veselia, însă tânărul a murit sângerând pe zăpada albă. Cand s-a topit zăpada, pe locul unde murise acesta, au răsărit ghioceii – vestitorii primăverii.

De atunci, lumea, în semn de recunoștiță pentru tânărul care a salvat Soarele, îl cinstește legând cu o ață două flori, una albă și una roșie. Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de tânărul curajos, iar culoarea albă este a ghiocelului – întâia floare a primăverii.

Pe langă celebrul mărțișor, de 1 martie se mai pot oferi și primele flori ale primăverii, cele mai reprezentative, dintre acestea, fiind ghioceii.

Mărțișorul se poartă toată luna martie, după care se agață de ramurile unui copac roditor pentru a ne aduce noroc și spor în toate..!

Sursa;http://traditii-superstitii.ro/martisorul-mit-si-traditie-romaneasca/

Felicitare de primăvară in tehnica quilling făcută de mine:

Să aveti o primăvară frumoasă și rodnică!

Mărtișoare lucrate manual

"Dacă în drumul tău întâlneşti un om prea obosit ca să-ţi poată dărui un surâs, lasă-i-l pe al tău. Căci nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât acela care nu-l mai poate dărui."

                                                                                                                     Dale  Carnegie

Mărțișoarele Mariei  din fimo air culoarea teracotei( pastă cu uscare la aer) apoi, pictate cu acrilice:

Ești prețios!

                                         de Max Lucado

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre,erau niște omuleți mici, din lemn, ciopliți toți de un tâmplar pe nume Eli. Acesta își avea atelierul pe un deal, de la a cărui înălțime se vedea întregul orășel.

Fiecare omuleț era altfel.Unii aveau nasul verde, altii aveau ochii mari.Unii erau înalți,alții erau scunzi.Unii purtau pălărie,alții purtau costum.Însă două lucruri le erau comune:toți erau făcuți de același tâmplar și trăiau în același orășel.

De dimineața până seara,zi de zi, omuleții făceau un singur lucru:lipeau etichete unul pe celălalt.Fiecare omuleț avea o cutiuță plină cu steluțe aurii și o cutiuță plină cu bulinuțe negre. Cât era ziua de lungă îi vedeai pe străzile orășelului lipind steluțe sau buline unul pe celălalt.

Omuleții drăguți, din lemn lustruit și frumos vopsiți,întotdeauna primeau steluțe,dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sărită, nu primeau decât buline.

Tot steluțe primeau și cei talentați.Unii puteau ridica greutăți deasupra capului, alții puteau sări peste cutii înalte. Mai erau unii care știau cuvinte dificile, iar alții care cântau cântece frumoase.Acestora toată lumea le dădea steluțe aurii.

Așa se face că unii omuleți aveau trupul plin de steluțe...Ori de câte ori primeau o steluță se simțeau atât de bine, încât își doreau să mai facă ceva, ca să poată primi încă una.

Alții insă, nu știau să facă prea multe lucruri și aveau parte doar de buline.

Pancinello era unul dintre aceștia din urmă.

Tot timpul încerca să sară cât mai sus,ca ceilalți, dar întotdeauna cădea la pământ.Iar cănd ceilalți îl vedeau jos,se adunau buluc în jurul lui și lipeau buline pe el.

De multe ori se mai și zgâria în cădere,lucru pentru care mai primea buline negre.

Iar după aceea, când încerca să le explice omuleților de ce căzuse, mereu spunea câte o neghiobie și toți se îngrămădeau să lipească și mai multe buline pe el.

După un timp avea așa de multe, încât nu vroia să iasă pe stradă.Se temea că va face iar ceva anapoda: cine știe, o să-și uite pălăria sau o să calce într-o baltă...și imediat o să primeasă bulinuțe!!! Adevărul este că avea atâtea buline, încât ceilalți omuleți veneau și lipeau altele fără nici un motiv.

„Merită mulțimea asta de buline negre”, își spuneau omuleții unii altora.”Este clar că nu este bun de nimic!”

După un timp, Pancinello a ajuns să creadă ce se spunea despre el:” Așa este, nu sunt bun de nimic!”, își spunea el.

În rarele dăți când ieșea din casă,stăteau cu cei care erau ca el, cu multe buline.Cu ei se simțea mai în largul lui.

Într-o zi, se întalni cu un omuleț total diferit de ceilalți: nu avea nici steluțe, nici buline. Era din lemn și atât. Era o fată pe nume Lucia.

Să nu credeți că oamenii nu încercau să lipească etichete și pe ea! Încercau,numai că nu rămâneau lipite,ci cădeau.

Fiindcă nu avea nici o bulină, unii o admirau atât de mult, încât se grăbeau să-i lipească o steluță. Dar nici una nu stătea lipită.

Alții însă o priveau cu dispreț fiindcă nu avea nici o stea și atunci vroiau să îi lipească o bulină, dar și aceasta cădea imediat.

„Ca ea vreau sa fiu”, îi trecu prin minte lui Pancinello.” Nu mai vreau să primesc etichete de la ceilalți!” Așa că o întrebă pe Lucia cum se face că ea nu are nici o etichetă.

„Nu este mare lucru” îi răspunse ea.” În fiecare zi mă duc să-l văd pe Eli.”

„Pe Eli?”

„ Da, pe Eli, tâmplarul,îmi place să stau cu el în atelier.”

„Dar de ce ?”

„Ce-ar fi să descoperi singur? Du-te la el, sus pe deal!”

Și zicând asta, Lucia se întoarse și plecă.

„Dar crezi că îi va face plăcere să mă vadă?!? strigă după ea.

Insă Lucia nu-l mai auzi. Așa că Pancinello se întoarse acasă, se așeză la fereastră și începu să se uite cum alergau omuleții de colo-colo, lipindu-și etichete unul pe celălalt.

„Dar nu este drept!”, își spuse el supărat.

Și pe loc se hotărâ să meargă la Eli.

Se îndreptă spre deal și urcă pe cărarea strâmtă, până ce ajunse în vârf.Când intră în atelier, făcu ochii mari de uimire.Toate obiecetele erau u-r-i-a-ș-e! Scaunul era cât el de înalt.Ca să vadă ce se află pe bancul de lucru, trebui să se ridice pe vârfuri.Ciocanul era cât brațul lui!Înghiți în sec și își zise:” Eu aici nu rămân!” Și se îndreptă spre ieșire.

Dar chiar atunci își auzi numele.

„Pancinello, tu ești?” se auzi un glas pătrunzător.

Pancinello se opri.

„Cât mă bucur să te văd , Pancinello! Vino mai aproape,vreau să te văd mai bine!”

Pancinello se întoarse încet și îl privi pe meșterul tâmplar, un bărbat înalt, cu o barbă stufoasă.

„ Știi cum mă cheamă?” îl întrebă Pancinello.

„Bineințeles că știu,doar eu te-am creat!”

Eli se aplecă, îl ridică de jos și îl așeză lângă el, pe banc.

„Hmm”, murmură meșterul îngândurat, în timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello.”Se pare că ai adunat ceva etichete ...”

„Nu am vrut,Eli! Am încercat din răsputeri să fiu bun!”

„ Pancinello, copilul meu, în fața mea nu este nevoie să te aperi!Mie nu-mi pasă de ce spun ceialți despre tine!”

„Chiar nu-ți pasă?”

„Nu, și nici ție n-ar trebui să-ți pese! Cine sunt ei – să împartă etichete bune sau rele? Și sunt omuleți de lemn ca tine. Nu contează ce gândesc ei, Pancinello.Contează doar ceea ce gândesc eu.Iar eu cred că ești o persoană tare deosebită!”

Pancinello începu să râdă:” Eu, deosebit? Nu pot să merg repede, nu pot să sar, vopseaua mi se duce. De ce aș însemna ceva pentru tine?”

Eli se uită la Pancinello,își puse mâna pe umărul lui micuț și spuse încet:”Fiindcă ești al meu, de aceea însemni foarte mult pentru mine!”

Nimeni...niciodată...nu-l mai privise astfel pe Pancinello...și, în plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte...

„În fiecare zi am sperat că vei veni la mine,” continuă apoi Eli.

„ Am venit pentru că m-am întâlnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete,”îi răspunse Pancinello.

„Știu, mi-a povestit despre tine.”

„De ea de ce nu se prind etichetele?”

„Fiindcă a hotărât că este mai important ce gândesc eu despre ea, decât ce gândesc ceilalți.Etichetele se lipesc de tine doar dacă le lași.”

„Cum adică?”

„Etichetele se lipesc doar dacă le consideri importante.Dar cu căt te încrezi mai mult în dragostea mea, cu atât mai puțin îți pasă de etichetele pe care ți le pun ceilalți oameni. Înțelegi?”

„Păi, nu prea...”

Eli zâmbi.”Vei înțelege cu timpul.Acum ești încă plin de buline negre.Deocamdată îți va fi de ajuns să vii la mine în fiecare zi, iar eu îți voi aduce aminte cât de important ești pentru mine.”

Eli îl puse jos pe Pancinello.

În timp ce acesta se îndrepta spre ușă, Eli îi spuse:

„Nu uita, ești o persoană deosebită fiindcă eu te-am creat! Iar eu nu greșesc niciodată!”

Pancinello nu se opri din mers, dar gândi:

„Cred că Eli chiar vorbește serios. Poate are dreptate!”

Și chiar în clipa aceea căzu de pe el o bulină...

Despre Max Lucado si cărțile sale minunate am citit, prima dată aici:   http://www.micatelierdecreatie.ro/2013/06/esti-pretios.html

Copiii învață ceea ce trăiesc

 Dacă trăiesc în critică și cicăleală, 
     copiii învață să condamne.

Dacă trăiesc în ostilitate,
    copiii învață să fie agresivi.

Dacă trăiesc în teamă,
    copiii învață să fie anxioși.

Dacă trăiesc înconjurați de milă,
   copiii învață autocompătimirea.

Dacă trăiesc înconjurați de ridicol,
    copiii învață să fie timizi.

Dacă trăiesc în gelozie,
    copiii învață să simtă invidia.

Dacă trăiesc în rușine,
    copiii învață să se simtă vinovați.

Dacă trăiesc în încurajare,
   copiii învață să se simtă încrezători.

Dacă trăiesc în toleranță,
    copiii învață răbdarea.

Dacă trăiesc în laudă,
   copiii învață prețuirea.

Dacă trăiesc în acceptare,
    copiii învață să iubească.

Dacă trăiesc în aprobare,
    copiii învață să se plaă pe sine.

Dacă trăiesc înconjurați de recunoștere,
   copiii învață că este bine să ai un țel.

Dacă trăiesc impărțind cu ceilalți,
   copiii invață generozitatea.

Dacă trăiesc în onestitate,
   copiii învață respectul pentru adevăr.

Dacă trăiesc în corectitudine,
   copiii învață să fie drepți.

Dacă trăiesc în bunăvoință și considerație,
     copiii învață respectul.

Dacă  trăiesc în siguranță,

     copiii invață să aibă încredere în el și în ceilalți.

Dacă trăiesc în prietenie,
     copiii învață că e plăcut să trăiești pe lume.

                                                                                 Doroty Law Nolte








Sursă foto:net, Two friends de Vladimir Volegov

Crăciun cu bucurie!

"Verde cetina de brad 
Noi va colindam cu drag
De cu seara gospodari
Sa traiti voi oameni mari. 

Copilasi colindatori 
Cete mari de uratori, 
Va aduc iar pe la case
Vorbe calde si frumoase. 

Cu urari de bucurie
La tot omul ca sa fie
Mult noroc si spor la toate 
Bucurii si sanatate"

Mos Crăciun mobil

Azi , Maria a lucrat un Mos Crăciun mobil!

Sursa de inspiratie si sablonul :http://hedgehogstudio.com/2013/12/

Felicitare de Crăciun

Maria, fiica mea,  a lucrat o felicitare de Crăciun in tehnica iris folding...N-a fost prea usor...

Sablonul  pentru bradut il gasiti aici:http://www.pinterest.com/pin/290622982175744803/

Acitvitati de vacanta:animale din carton

Crocodil din hartie

1. Deseaneaza un contur simplu de crocodil pe o hartie groasa,apoi, decupeaza-l.Deseneaza doua linii serpuite de-a lungul saptelui.
2. Cresteaza cele doua linii, trecand usor cutterul pe hartie,fara sa o strapungi
3. Sterge cu guma conturul facut cu creionul.Decupeaza cativa dinti de fiecare parte a liniilor serpuite.Fa doua taieturi in cruce mari,pentru ochi.
4. Intoarce crocodilul si taie mici cruci de-a lungul spatelui,intre liniile serpuite.Unde piciorul porneste din trunchi,cresteaza o linie curba
5. Impinge prin fiecare ncruce varful unui creion.Cu acelasi creion ridica colturile dintilor si ale ochilor.Intoarce din nou crocodilul.
6. Pentru a da volum corpului,indoaie usor liniile serpuite.Cresteaza si picioarele,apoi indoaie liniile la fel.

Animale marine din carton(sursa : net)