Frământări...

 "Scrisoare pe care doar partenerii asumați și responsabili ar putea-o trimite și citi în fața partenerilor lor de viață. Citește-o și tu și hai să vedem dacă ai curaj să o trimiți celui/celei cu care îți împarți zilele.

Dragul meu/Draga mea, 

îți scriu nu ca să-ți spun că te iubesc, ci ca să înțeleg dacă iubirea mea îți face bine.

M-am gândit mult înainte să-ți scriu rândurile acestea, nu pentru că nu aș avea ce spune, ci pentru că, poate pentru prima dată, nu vreau să-ți spun ce simt eu, ci vreau să înțeleg ce simți despre viața cu mine.

Am ajuns să cred că cel mai frumos „te iubesc” nu este cel rostit, ci cel trăit în liniștea sufletului tău atunci când ești cu mine, acel moment în care nu trebuie să te aperi, nu trebuie să te explici, nu trebuie să te micșorezi ca eu să te pot conține. 

Vreau să te întreb cu o sinceritate care mă expune: îți este bine cu mine?

Este viața ta mai liniștită de când sunt în ea, sau mai apăsată? Respiri mai ușor lângă mine sau mai atent(ă), ca să nu greșești ceva? Te simți mai tu sau mai puțin tu?

Spune-mi, te rog, când te gândești la mine, sufletul tău se odihnește sau se tulbură?

Încep să înțeleg tot mai mult că iubirea mea nu înseamnă ceea ce intenționez eu să-ți ofer, ci ceea ce ajungi să simți tu când ești cu mine. Și poate că, fără să vreau, te-am iubit uneori într-un fel care nu ți-a făcut bine. 

Poate că te-am grăbit când aveai nevoie de răbdare. Poate că te-am corectat când aveai nevoie de acceptare. Poate că te-am ascultat ca să răspund, nu ca să te înțeleg. Poate că am fost prezent fizic, dar absent din lumea ta.

Și atunci nu pot să nu mă întreb: ce ai învățat despre tine din modul în care te-am iubit eu?

Ai învățat că ești suficient(ă) sau că trebuie să te schimbi ca să fii iubit(ă)? Ai învățat că poți fi vulnerabil(ă) sau că e mai sigur să te ascunzi? Ai învățat că ești în siguranță cu emoțiile mele sau că trebuie să fii atent(ă)?

Nu mă mai interesează să am dreptate în relația noastră, ci să nu te pierd în ea, pentru că ar fi cea mai subtilă tragedie: să fim împreună, dar tu să nu mai fim distanți fără să admitem asta.

De aceea te întreb: cum este pentru tine să fii iubit(ă) de mine? Nu-mi răspunde după cum cred eu că este, nici cum sper eu că este, ci cum este, de fapt.

Și dacă există locuri în care nu îți este bine cu mine, te rog să nu le protejezi de mine, spune-mi-le. Descopăr că iubirea adevărată nu este doar despre a simți mult, ci despre a face bine celuilalt prin modul meu de a fi.

Și dacă, acum sau într-o zi, vei putea spune, fără să te forțezi, fără să exagerezi, ci cu seninătate în suflet: „Îmi este bine cu tine…”, atunci voi ști că nu doar te-am iubit, ci am învățat, în sfârșit, să iubesc în acel mod în care iubirea mea face parte din deplinătatea ta.

PS. Trimite aceste gânduri soțului sau soției tale, iar dacă are rețea de socializare, menționează-l/menționează-o într-o postare. Ai curaj? "

Text preluat de pe Facebook,  Daniel Sandu Bota