" La început apar doar mici conflicte. Apoi discuții care se întorc mereu împotriva ta. Și, în cele din urmă, apare sentimentul că, indiferent ce spui sau faci, ajungi să explici de ce ai reacționat, de ce ai simțit ce ai simțit, de ce ai cerut ceva normal.
Apoi apare tiparul. De fiecare dată când îl confrunți, devii problema. De fiecare dată când doare, vina este a ta. El nu greșește, el „reacționează”. Nu rănește, doar „spune adevărul”. Nu controlează, doar „îți vrea binele”. Și, fără să îți dai seama, ajungi să îți pui sub semnul întrebării propria percepție.
Un bărbat toxic pentru tine nu îți cere direct să te pierzi. Te conduce acolo încet. Prin confuzie. Prin vinovăție. Prin inversarea rolurilor. Ajunge să fie victima ta, chiar și atunci când tu ești cea care plânge. Iar asta nu este o neînțelegere, este un mecanism.
Problema nu este că nu știe să iubească. Problema este că știe exact cum să evite responsabilitatea. Știe cum să mute atenția. Știe cum să te țină prinsă în speranță, dar fără vreo schimbare reală, câtuși de mică. Și cât timp tu rămâi și încerci să repari, el nu are niciun motiv să se uite la sine.
Uneori, cel mai mare act de grijă nu este să mai explici o dată, ci să pleci. Nu din ură. Nu din răzbunare. Ci din luciditate. Pentru că iubirea nu ar trebui să te facă să te aperi constant. Iar un om care te face să te simți vinovată pentru durerea provocată de el nu este un om lângă care inima ta este în siguranță."
Jurnalul unui Adam
Text preluat de pe Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu