Confessio

                         Părintele  Bartolomeu Anania

"Doamne, tinde-Ți patrafirul
peste fața mea de lut,
sufletu-mi neghiob și slut
să-l albești cu tibisirul
când amurgu-și toarce firul
peste-un pic de gând tăcut.

Să-Ți vorbesc, ne-aud vecinii,
iar osanda e păcat;
eu stau pe-un colț plecat
și să-mi scriu povara vinii,
pe când Tu, la vremea cinii,
să-mi șoptești că m-ai iertat

Aciuiați pe-o vatra nouă
vom purcede spre nou cânt;
eu, o mână de pământ,
Tu, lumină-n strop de rouă,
migali-vom cartea-n doua:
Tu, vreo trei, eu, un cuvânt.

Si-ncălțându-Te-n sandale
să pornești pe drum stelar,
intr-ale slovelor chenar
eu opri-Te-voi din cale
si-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar."