Seara îsi schimba încet-încet vesmântul,
i-l tin copaci la poale de ponor ;
iata: acum s-a despartit pamântul
într-unul ce se-nalta si altul cazator ;

esti al niciunuia de-a-ntregul când te lasa,

nici chiar întunecat precum o casa,

nici invocând nemarginirea toata

precum o stea în noapte avântata –

si-ti lasa, -nfricosata viata ta,

nelamurita, spre-mpliniri crescând ;

când marginita, când întelegând,

în tine când o piatra, când o stea.