Sapte greseli prostesti ...

"Sapte greseli prostesti pe care oamenii inteligenti le fac in relatia de cuplu" de Carolyn N. Busyong,  aparuta la Curtea Veche-poate parea o carte care incearca sa gasesca, rapid, un raspuns la problemele care apar in relatiile de cuplu.

Am descoperit insa, situatii in care m-am regasit...

"Evitati cele mai prostesti sapte greseli:

1. Nu mai fortati intimitatea(incepeti sa lasati relatia amoraoasa sa evolueze).
2. Nu va mai asteptati ca partenerul sa va citeasca gandurile(si incepeti sa-i  spuneti intocmai ce simtiti si ce va doriti).
3. Nu mai adoptati postura martirului(si incepeti sa refuzati sa va lasati abuzata)
4. Nu va imaginati ca aveti intotdeauna dreptate9si incepeti sa renuntati la prejudecati).
5. Nu va mai salvati partenerul(si controlati-va propria viata).
6. Nu mai  considerati  ca aveti un partener sigur(si incepeti sa dati dovada de respect fata de omul iubit).
7. Nu mai lasati pasiunea sa se stinga(si fagaduiti-va ca va veti indragosti iarasi si iarasi)."

Am ales sa scriu, putin ,despre  adoptarea rolului de martir pentru ca a existat o perioada in viata mea, cand am adoptat acest rol si pentru ca am vazut multe femei care fac asta.

"...in viata reala, martirii sunt oameni-cel mai adesea, dar nu intotadeauna,femei,-care isi sacrifica personalitatea,visele, ambitiile,respectul de sine si adevaratele dorinte in numele iubirii. Sfarsim adesea adoptand rolul de martir pentru ca nu cunoastem nici o alta metoda de impacare cu un om pe care il indragim.Martirajul infloreste in bezna gandurilor si a sentimentelor nerostite, a conflictelor nerezolvate si a limitelor incalcate.Produce o recolta neobisnuit de abundenta de resentimente, de manie, de dezamagiri si de ura de sine, si , oriunde prinde radacini, otraveste dragostea.

Din nefericire, am fost educate pentru a ne insusi convingerea martirajul, altruismul si sacrificiul au ceva grandios si nobil...Modul in care definim o mama buna include o lista de convingeri care incepe cu ramanerea in culise si abnegatia.Asa- numita sotie buna sta, in umbra barbatului ei si renunta la intresele sale preocupandu-se de ale lui si de ale copiilor....<> scria, cu mai bine de un secol in urma, infirmiera englezoaica Florence Nightingale: << Sau mai degraba , nu in van, pentru ca ea il face pe egoist si mai egoist, pe lenes si mai lenes, si il limiteaza pe cel ingust la minte la un orizont inca si mai stramt>>.Cand adoptam rolul de martir ne transformam in donatori constanti intr-o lume de acaparatori. Acaparatorii isi cauta, instinctiv, parteneri dispusi sa daruiasca asa ca, inca o data,contrariile se atrag intr-o relatie dezechilibrata despot/dependent.

...nu exista nimic rau in a actiona in folosul celor pe care ii iubesti, in a face sacrificii si in a-i pune pe altii mai presus de tine insuti atunci cand situatia o cere.Intr-o relatie viabila, ,echilibrata, sacrificiile si darurile noastre sunt compromisuri egalate de  ale partenerului.Darurile sunt o expresie a dragostei noastre,nu un aspect domninant al personalitatii Trebuie sa fie recunoscute si apreciate, nu asteptate."

Adesea, facem aceleasi greseli, in relatiile cu cei din jur: sot, prieteni,parinti sau copii pentru ca nu ne acordam timp sa ne cunoastem,sa vedem ce "urme" au lasat vechile relatii,timpul petrecut in casa parintilor. Nu avem, clar, modul in care vrem sa fim tratate,nu punem limite peste care celalalt sa nu treaca -pentru a nu ne  rani.Se intampla, sa nu vrem sa fim deschise, vulnerabile-dar, tocmai asta ne face dificle, de neinteles.

Acceptati sa fiti vulnerabile, acceptati sa recunoasteti cand gresiti, propuneti solutii cand lucrurile nu merg asa cum va doriti-nu va inchideti, nu va suparati,fara sa spuneti ce va deranjat.

  Comunicati, cu dragoste si cu rabdare!