Translate

marți, 13 noiembrie 2012

Ospat literar si ...duhovnicesc

Aseara la Libraria Bizantina din Bucuresti, a avut  loc lansarea (sau relansarea?) cartii: "Parabolele lui Isus" de Andrei Plesu.


"Andrei Pleșu a precizat de la bun început că se vede nevoit să-și justifice demersul: "În lumea de astăzi, dacă scrii o carte pe teme religioase și nu ești teolog sau popă, trebuie să te explici, fiindcă ești suspect. Din partea teologilor, apare o stupoare în fața unui intrus care vine într-un teritoriu de obicei atribuit, delegat, stabilit. De partea oamenilor de cultură curenți apare ideea că un om cât de cât inteligent, un om al veacului nu prea are a se ocupa de o tematică desuetă."
Acestor două categorii Andrei Pleșu a dorit să le transmită un mesaj, prin cartea sa. "Mi s-a părut că ar fi binevenit un mesaj către colegii mei din intelectualitatea laică. Adică ar fi bine dacă aș putea să le transmit colegilor mei, care sunt moderni, postmoderni, branșați, lucizi, inteligenți, politically correct, că nu pot cu două mișcări să dea de-o parte o tradiție și o colecție de texte care au format mentalul european. E ceva de gândit aici, e ceva de înțeles aici, nu vă grăbiți să evacuați aceste texte din experiența voastră interioară!"
De asemenea, Andrei Pleșu a spus că are un mesaj și pentru Biserica ortodoxă: "Biserica noastră are, într-o anumită zonă a ei, o înclinație aș spune folclorică spre invalidarea studiului, a intelectului, a cercetării. S-ar zice că lucrurile acestea pun în pericol trăirea. Nu strică un pic de studiu. Biblioteca nu e chiar iadul și inteligența nu e neapărat un păcat. Biserica, dacă nu întreprinde un efort în a se integra și în dezbaterea academică, riscă să rămână izolată."
La finalul discursului său, Andrei Pleșu a opus actualității cotidiene, pe care o consideră "proastă", o alta substanțială: "Am vrut să mă smulg eu însumi și să-l provoc și pe cititor să se smulgă din ceea ce aș numi actualitatea proastă în care trăim. Actualitatea proastă e o actualitate care se termină mâine, fiindcă mâine vine altă actualitate. Noi suntem intoxicați, trăim într-o țară intoxicată. Trăim într-o țară în care credem că actualitatea înseamnă schimburi de replici, brânciuri și lupte electorale. Există o altă actualitate, actualitatea întrebărilor atemporale. Întrebări de tipul ce sens are viața?, ce înseamnă suferința?, ce înseamnă răul?, ce înseamnă iubirea? Acestea sunt întrebări care sunt valabile și mâine, care au fost valabile și acum o mie de ani și vor fi valabile și peste o mie de ani, dacă nu câștigă în toată lumea alegerile cine nu trebuie. Am vrut să spun cu această carte că actualitatea e în altă parte. Că nu există nici Crin Antonescu, nici Traian Băsescu, nici Șova, nici Stânișoară, nici Surupăceanu - ăștia nu există! În schimb întrebările pe care le propune textul sacru există. Și zic că e mai bine să fii cuplat la actualitatea Bibliei, a parabolelor lui Iisus, decât să fii cuplat la actualitatea jurnalelor de știri, care devin în mod ilicit Biblia cotidiană."


Un ospat cu invitati  frumosi: tineri,mai putini tineri...Parintele Dr Prof. Constantin Coman, Parintele  Iustin Marchis(de la manastirea Stravopoleos), Pr. Ionel Ungureanu...Lumea multa intr-o librarie mica ...Mica dar pastrand intre pereti si pe pereti, pecetea frumosului,a dragostei, a prieteniei, a literaturii laice si religioase...
O seara minunata! Merita citita carte domnului Andrei Plesu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Brăduț croșetat

Lucru de mână îmi aduce bucurie și timp de rugăciune!