Frunze, purtand povara de culori in dansul lor spre pamant.
Amintiri, dintr-un timp uitat, cateva randuri scrise intr-un jurnal ratacit in sertarul de la noptiera.
E toamna! Toamna cu legume si fructe, care umplu tarabele din piata. Toamna cu capricii, cu soare care abia se trezeste printre nori!
Toamna cu melancolii, cu poezie abia soptita in miez de noapte.
"A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare." (Nichita Stanescu)
Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare." (Nichita Stanescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu