"Nostalgia paradisului e sentimentul că suntem din această lume şi totuşi nu-i aparţinem; că lumea din spiritul nostru nu e identică cu lumea care ne înconjoară; că suntem în mijlocul ei ca nişte rămaşi pe dinafară dintr-o ordine înaltă de existenţă, ce ni se refuză; că din această pricină nu putem adera întru totul la condiţia mizeriei terestre, în care ne simţim exilaţi; şi că, în sfârşit, tot ceea ce în fiinţa noastră rimează în chip tainic cu veşnicia ne împinge la depăşirea modului actual de existenţă şi la cucerirea unui mod superior şi desăvârşit, conceput în antinomie cu cel de acum şi de aici."
Nichifor Crainic"Timpul este intervalul dintre chemarea lui Dumnezeu și răspunsul nostru." Sf. Pr. Dumitru Stăniloaie
marți, 5 decembrie 2023
luni, 4 decembrie 2023
Îți doresc timp
''Nu-ți doresc niciun cadou,
Îți doresc doar ceea ce majoritatea nu au.
Îți doresc timp, să te distrezi și să râzi;
dacă îl folosești bine poți scoate ceva din el.
Îți doresc timp, pentru a face și a gândi,
nu numai pentru tine, ci și pentru a-l oferi altora.
Îți doresc timp, nu să te grăbești,
ci timp să fii fericit.
Îți doresc timp, nu doar să-l petreci,
Îți doresc timp să stai:
timp să fii uimit și timp să ai încredere și nu doar să privești ceasul.
Îți doresc timp să te uiți la stele
si timp să crești, să te maturizezi.
Îți doresc timp să speri din nou și să iubești.
Nu mai are sens să amânăm.
Îți doresc timp să te regăsești,
să-ți trăiești fiecare zi, fiecare ora ca un cadou.
Îți doresc timp să ierți și tu.
Sper că ai timp, timp pentru viață.''
Elli Michler
duminică, 3 decembrie 2023
Gând
Soarele apune, dealurile de-abia se mai desluşesc, în lanţul de munţi din mintea mea mai pâlpâie o luminiţă sus pe vârf, dar noaptea cea sfântă se întinde; se înalţă din pământ, coboară din ceruri şi lumina a jurat să nu se dea bătută. Dar ştie prea bine că nu are nici o scăpare: nu se lasă, dar se va stinge.
Arunc o ultimă privire în jurul meu: de la cine aş putea să-mi iau rămas-bun, de la ce? De la munţi, de la mare? De la viţa care şi-a lăsat cules rodul, de la virtute? De la păcat, de la apa răcoritoare? Zadarnic, zadarnic: toate acestea vor coborî în groapă odată cu mine.
Cui aş putea să-i încredinţez bucuriile şi tristeţile mele, dorurile mistice şi donquijoteşti ale tinereţii, răfuiala aspră de mai târziu cu Dumnezeu şi cu oamenii şi, în cele din urmă, orgoliul sălbatic al bătrâneţii care se arde, dar se împotriveşte până în ceasul din urmă să se prefacă în cenuşă? Cui aş putea să-i mărturisesc de câte ori am alunecat şi am căzut, cum am urcat pe brânci asprul şi necruţătorul drum spre Dumnezeu, de câte ori m-am ridicat plin de sânge şi am început să urc din nou? Unde aş putea să găsesc un suflet neclintit ca al meu, rănit, dar nesupus, ca să-mi asculte spovedania?”
vineri, 1 decembrie 2023
Am zărit lumina
![]() |
| Sursă imagine : Pinterest |
joi, 30 noiembrie 2023
luni, 27 noiembrie 2023
Gând
vineri, 24 noiembrie 2023
Gând
"Niciodată să nu ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu zicând: „Am virtuți”. Dumnezeu nu are trebuință de virtutea noastră. Întotdeauna să te înfăţişezi lui Dumnezeu ca păcătos, însă fără deznădejde, ci „îndrăznind la mila milostivirii Sale”. Ajunge să aflăm secretul. Secretul este iubirea lui Hristos şi smerenia. Hristos ne va da smerenia. Noi, cu neputinţele noastre, nu-L putem iubi. Să ne iubească El. Să-L rugăm mult să ne iubească El și să ne dea râvnă să-L iubim și noi."
Părintele Porfirie Kavsokalivitul
miercuri, 22 noiembrie 2023
16 ani
"Aș vrea să-ți spun pentru început că îmi doresc să fii orice își dorește inima ta să fii. Nu imita pe nimeni altcineva, rămâi fidelă adevăratului tău eu. Nu pretinde să fii cineva care nu ești pentru a satisface așteptările altor oameni. Lumea ne forțează să purtăm măști. Trist, de-a lungul timpului începem să confundăm aceste măști artificiale cu chipurile pe care le-am ascuns in trecut. Nu lăsa ca acest lucru să ți se întâmple ție!
Amintește-ți întotdeauna că nimeni nu iți datorează nimic. Dacă cineva te iubește, este fiindcă există ceva special în tine care le-a atins inimile și le-a adus bucurie imensă. Pe măsură ce vei înainta în vârstă, încearcă cu îndârjire să găsești in tine acest ceva special și, recunoscându-l și apreciindu-l, permite-i să se dezvolte astfel încât sa întâlnești și mai multă dragoste, și mai multă prietenie.
Lumea este un loc frumos, însă adesea câteva lucruri o pot face sa pară dură. Templul lui Dumnezeu este făcut din dragoste, templul omului este cel care este construit din pietre. Deschide-ți inima către bunătate. Indiferent de ce se întâmplă, nu lăsa ca oamenii sau gândurile negative să pună stăpânire pe tine. Alegerea dintre a fi un optimist și un pesimist se va afla întotdeauna in fața ta. Alege una din ele, alege înțelept!
Nu lăsa să moară copilul din interiorul tău. Atâta timp cât ai grijă de copilul din tine, vei găsi fericire și bucurie in viață.
Draga mea, viața fiecărui om este o poveste scrisă de degetele lui Dumnezeu. Fii îndrăzneață, fii curajoasă și crede în puterea visurilor tale – visurile care strălucesc ca stelele în ochii tăi frumoși îți vor lumina întotdeauna calea."
Sursă https://tribune.com.pk/article/17060/lessons-for-life-a-letter-to-my-beloved-daughter/
duminică, 19 noiembrie 2023
Frunzele toamnei
"Cât de frumos îmbătrânesc frunzele. Cât de pline de lumină și culoare sunt ultimele lor zile.”
John Burrough
joi, 16 noiembrie 2023
Noiembrie floral
miercuri, 15 noiembrie 2023
Post binecuvântat!
"Postul, dacă nu este făcut cu dreaptă socoteală ca să fie într-adevăr de folos, neunit cu bunătatea inimii, cu paza gurii, cu abținerea de a osândi pe altul – lucru foarte vinovat înaintea lui Dumnezeu – nu folosește, ba chiar vatămă. Poți să te usuci și să mori de foame, dar dacă ai răutate împotriva aproapelui tău și-l vorbești de rău când el nu e de față, zadarnic îți este postul.”
Părintele Sofian Boghiu
duminică, 5 noiembrie 2023
Toamnă
Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veșteji în ceruri grădini îndepărtate;cu gesturi de negare cad mereu.
Și cade-n nopți adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.
Noi toți cădem. Mâna de colo cade.
Și altele, și toate, rând pe rând.
Dar este Unul care ține-n mână
căderea asta, nesfârșit de blând.
Rainer Maria Rilke
vineri, 3 noiembrie 2023
Posibile răspunsuri
"Ziua cea mai frumoasă? Astăzi.
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai uşor? Greşala.
Greşala cea mai mare? Renunţarea.
Rădăcina cea mai rea? Egoismul.
Distracţia cea mai bună? Munca.
Înfrângerea cea mai urâtă? Descurajarea.
Profesioniştii cei mai buni? Copiii.
Nevoia dintâi? Comunicarea.
Fericirea cea mai mare? Să fii util.
Misterul cel mai profund? Moartea.
Defectul cel mai mare? Întristarea.
Sentimentul cel mai urât? Ura.
Cadoul cel mai frumos? Iertarea.
Traseul cel mai bun? Calea dreaptă.
Senzaţia cea mai plăcută? Pacea interioară.
Gestul cel mai frumos? Zâmbetul.
Medicamentul cel mai bun? Optimismul.
Satisfacţia cea mai mare? Datoria împlinită.
Puterea cea mai mare? Credinţa.
Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea."
Maica Tereza
Seară frumoasă!
miercuri, 1 noiembrie 2023
Gingășie
''Unul din cele mai rele lucruri legate de natura umană este că tindem să uităm să trăim. Visăm cu toți la nu-știu-ce grădină magică cu trandafiri în loc să ne bucurăm de trandafirii care cresc chiar in fața casei noastre.''
Dale Carnegie
Mă bucur, încă, de frumusețea și gingășia acestor trandafiri în grădina casei mele!
Să vă fie frumos în suflet!
marți, 31 octombrie 2023
Aster dumosus - Steluță de toamnă cu flori violete_ miercurea fără cuvinte
Miercurea fără cuvinte este găzduită de Carmen ! Happy WW!
-
"Adevărata bucurie este să trăiești în prezent, să apreciezi momentul în toată splendoarea sa." Eckhart Tolle


















































