Translate

duminică, 4 august 2024

Din bucuriile zilei

 M-am trezit împreună cu Soarele!


El colora, încet,  cerul plin de nori, eu, mă cuibăream, în hamac, sperând să mai prind o oră de somn. 

Știți cât de bine se doarme afară,  în hamac?

Am lenevit puțin,  în parfumul grădinii și în  concertul vrăbiuțelor. 

Apoi, am lăsat timpul să curgă și m-am predat zilei!

Din bucuriile unei zile de duminică!









După-amiaza, a fost pentru film!

"Esti acolo Doamne? Eu sunt, Margaret"   este un film american de comedie-dramă, din 2023, scris și regizat de Kelly Fremon Craig.

"Margaret Simon are doar 11 ani când familia ei se mută din New York City la Farbrook, New Jersey. Mama Margaretei este creștină, iar tatăl ei este evreu. Margaret a fost crescută fără o apartenență la o credință și nu este practicantă, deși se roagă frecvent lui Dumnezeu cu propriile ei cuvinte, începând prin a spune: „Ești acolo, Doamne? Sunt eu, Margaret”. Începe să se simtă inconfortabil cu lipsa ei de apartenență religioasă. Pentru o temă de la școală, ea alege să studieze credințele religioase ale oamenilor, sperând să rezolve astfel problema propriei religii"


Seara, ca în ultimele 3 zile,  am stat  cu fiica mea și am ascultat concertul de la festivalul Kimaro, de la Constanța. 

"Două mâini in taina s-au întâlnit 
Buzele mai apoi s-au dăruit 
Inima e doar una și e de ajuns
Pentru-amândoi
Vorbele prea puțin îți pot oferi
Se-ntâlnește minunea de-a te iubi
Chiar de-i scurta, mult prea scurta
Viata mea.. ți-o voi da.

Strânge-mă-n brațe iubește-mă asta vreau, asta vreau

Fericire-n schimb am să-ți dau, am să-ți dau, am să-ți dau
Păstrează- mă doar ca p-un dar.

Pașii tăi căutându-te se vor opri
Am să-ntind mâna care te va primi
Am să râd și-am să cânt cu tine
Tot mereu
Am să-ți fiu ecou."

Acum, în fundal,  il aud pe Radu Almășan  de la Bosquito!

A fost melodia pe care am tot fredonat-o și dansat-o , cu gândul la dragul meu....

Apoi, o să cânte Compact! A fost una din formațiile mele de suflet, în liceu!

"Imi amintesc de tine

stăteai in fața mea

A fost de-ajuns o privire ce n-o pot, n-o pot uita..."

***

Și peste toate se lasă tăcerea și inima e plină de recunoștință pentru frumusețea și pacea zilei!

Doamne, dăruiește-mi să văd mereu, darurile pe care mi le dăruiești în fiecare zi!

Noapte cu pace, oameni frumoși!

sâmbătă, 3 august 2024

Cartea de weekend

 „Numai creștin fiind mă vizitează - în pofida oricărei rațiuni - fericirea. Numai datorită creștinismului nu umblu crispat, jignit, pe străzile diurne, nocturne ale oraşului - și nu ajung să fiu și eu unul dintre acele cadavre pe care le poartă vii apa curgătoare a vieții. Și nu mă număr printre cei care n-au înțeles încă că mai fericit este a da decât a lua.”

Nicolae Steinhardt,  Jurnalul fericirii


Cărțile mi-au fost și îmi sunt cele mai aproape de suflet!
Cititul a fost primul meu hobby!
De-a lungul timpului, cărțile m-au ajutat să cresc, să-mi fac prieteni,  să înțeleg lumea în care trăim,  să aleg un drum, o cale...
Creștinismul, a fost nu doar o religie cu care m-am născut,  a fost o alegere conștientă,  după ce am tot studiat, am cunoscut  și m-am bucurat de bogăția și frumusețea ortodoxiei. 
Prin anii'90, după terminarea liceului,  conferințele ASCOR, cărțile  care circulau printre prieteni, mi l-au adus aproape pe Steinhardt. Pe părintele Nicolae Steinhardt!
Am citit , atunci, tot ce găseam scris de domnia sa.
Însă la suflet,  ca  o carte cu lecții de viață,  mi-a rămas "Jurnalul fericirii"și "Dăruind vei dobândi".
Pentru că, cel mai adesea, cărțile te găsesc,  Jurnalul m-a găsit și m-a ajutat să înțeleg paradoxul, că nu există mântuire fără suferință. Că ortodoxia este o religie a iubirii dar, nu te poți mântui singur, că este îngustă calea spre Hristos și că,  adeseori,  necazurile ne ajută să înțelegem cine sunt, ce rost avem și ne apropie de Dumnezeu,  mai mult decât bucuriile.
De aceea, revin , uneori,  la cărțile care m-au crescut!



"Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, îmi pare a fi, cum să spun? Taina cea mai de taină a învăţăturii creştine, noua învăţătură, şi într-un anume fel pecetea darului Duhului sfânt."

"De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens."

"Prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp sau de loc sau de mod."

"Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine. Nici Domnul nu intră nechemat."

"Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote. E om şi i se cere să fie Dumnezeu. A fost creat curat şi e murdar, şi trebuie doar să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi. Altfel spus, el trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este."

"Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşeală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului."

"Creştinul este cel ce nu trăieşte nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează."

***

Weekend binecuvântat cu tihnă și bucurie!

Post binecuvântat cu pace sub ocrotirea Maicii Domnului!


vineri, 2 august 2024

Arome si culori de vară

Ce mai gătiți?
Cu ce vă mai răsfățați?

Las aici, câteva imagini cu mâncarea de ...post, gătite în ultima perioadă! Sau mâncare pentru vegetarieni!

Salată cu paste de orez și cu un mix de legume!

Am mâncat într-un restaurant chinezesc și mi-a ideea de bază. Am adăugat câteva ingrediente și am fost mai mulțumită de rezultat. 

Am facut-o și cu paste subțiri și cu paste mai groase,  de orez.






Apoi, salata guacamole!

Câteva felii de pâine prăjite,  3-4 bucăți de avocado,  o roșie, câțiva căței de usturoi, ardei kapia,  busuioc proaspăt,  ceapă, lămâie,  ulei de măsline,  sare și piper...



Nelipsita salată de vinete!

Clasică sau cu ardei copți! Sau cu dovlecel!


De dragul părinților noștri, în amintirea lor, am făcut tocăniță de cartofi,  nelipsită în copilăria noastră.

Am pus la murat castraveți,  la-nceputul lunii iulie și acum, ne tot bucurăm de ei!


Ieri, am făcut o plăcintă de mere și cu aluatul rămas,  am făcut câteva gogoși!


Diminețile,  bruschetele dispar repede din farfurie!

Simple sau cu mozzarela( pentru cei care nu tin post!), sunt delicioase!




Ne răsfațăm cu limonade , sorbeturi...

Sorbet de mango!


Sorbet de zmeură!



Limonade cu mentă din grădină,  miere de salcâm,  lămâi, portocale...






Nu ne lipsesc fructele și legumele!

La mare căutare: pepenele roșu, nectarinele, caisele!

Poftesc la zmeură, pepene galben, afine!

O salată de fructe!😍❤

Nelipsită,  salată de vară cu  roșii,  castraveți,  ceapă,  busuioc, cu sau fără brânză (tofu)!

Să vă bucurați de toate aromele verii și să avem recunoștință pentru pământul acesta roditor!


joi, 1 august 2024

Welcome August!

 Sunt recunoscătoare pentru luna iulie,  pentru toate încercările și soluțiile găsite,  pentru călătoriile pe care le-am făcut , pentru lecțiile învățate,  pentru  însănătoșirea fiului meu (după mai bine de  4 luni!), pentru micile victorii legate de organizarea casei și a lucrului de mână, pentru ploaia care a căzut în câteva rânduri...Mulțumesc,  Doamne, pentru că ai dăruit , prietenilor noștri, un băiețel sănătos și tare cuminte!

























Să vă fie frumos în suflet ca într-o grădină bine îngrijită!
Un august cu timp pentru toate: citit,  călătorii, hobby-uri,  iubire,  rugăciune,  dans, muzică, muncă,  fotografii frumoase pentru amintiri de neuitat!
Vă îmbrățișez cu toate florile mele!
 

Din grădină

 " Gura ce mulţumeşte pururea primeşte binecuvântare de la Dumnezeu; şi în inima ce petrece în mulţumire se iveşte harul”.  Sfântul Isa...