Sursă imagini Pinterest
Happy WW!
"Timpul este intervalul dintre chemarea lui Dumnezeu și răspunsul nostru." Dumitru Stăniloaie
“Nu te mai pedepsi pentru ce n-ai știut atunci. Acum știi. Nu iti amâna fericirea.
Începe să-ți trăiești anii, pentru că timpul nu vindecă, ci ne învață cum să ne purtăm rănile. Nu există curaj fără rană.”
Mulțumesc, minunea mea, fiica mea preaiubită!
Bună dimineața cu bucurie!
Un mic dejun, pe canapea, împreună cu fiica mea!
Zilele omului sunt cu bucurii, lacrimi,încercări, depresii, iubire, despărțiri...Dar, cu toate acestea, Dumnezeu îți trimite pe calea vieții, oameni care să-ti șteargă lacrimile..cu o floare, o cafea, un colind ascultat împreună!
Mulțumesc, Daniela!
Și un colind nou, de la Daniela!
15 decembrie, Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei!
"Să se întărească inima mea întru voia Ta Hristoase, Dumnezeule, Care ai întărit cerul al doilea peste ape şi ai întemeiat pământul pe ape, Puternice.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Elefteriei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi."
Bună dimineața cu bucurie!
"Două greșeli majore legate de ecrane și creierul copilului tău, pe care-i posibil să le faci cu cele mai bune intenții fix în acest moment:
Cel mai mare pericol: televizorul, în fundal
Fără Duck tv. De ce să-ți înveți copilul să măcăne ca rața?
Studii recente arată că televizorul în fundal e cel mai nociv lucru pentru copiii între 2 și 5 ani, pentru că:
-reduce conversațiile, împotmolește limbajul
-îi distrage de la joacă
-le reduce atenția și concentrarea
-îi expune la conținut nepotrivit vârstei
-le strică somnul
-îi suprastimulează, chiar dacă noi credem că cel mic “nu se uită”
-la copiii vulnerabili, poate declanșa o criză epileptică
Au fost prezentate înregistrări făcute de părinți, care credeau că “are un tic copilul”. El avea o criză de epilepsie, de fapt.
Uneori, când părinții sunt întrebați câte ore stă la ecrane copilul, ei răspund că foarte puțin, iar medicul își dă seama de pe video că, în timpul crizei, undeva era aprins un ecran, care se reflecta într-o mobilă sau oglindă.
Dar, pentru că merge tot timpul pe fundal, iar copilul nu pare să se uite, părinții nu își dau seama cât afectează.
Nu toți, dar mulți părinți sunt dispuși să asculte de specialiști:
Întrebări importante: câte televizoare aveți?Câte device-uri/tablete?
Care sunt zonele fără ecrane din casă? (Dacă nu aveți, faceți ca regulă de familie. Stabiliți ca, de ex, bucătăria să fie screen-free-zone. Neapărat, dormitorul! Dar regulile astea să fie respectate de toți, că asta mă aduce la a2-a greșeală colosală)
Propriul exemplu, când părintele stă pe telefon
Știam că e rău, dar nu aveam idee CÂT de nociv e să ne vadă copiii butonând. Dar are sens:
-deconectare (multe întreruperi, mai puține conversații, expresii faciale, copiii nu învață limbajul corporal, elemente non-verbale)
-probleme emoționale și de comportament (cresc furia, tristețea, indiferența, tantrumurile, crește frustrarea copilului când e privat de atenție)
-impact cognitiv (scade concentrarea, crește hiperactivitatea, nu notele la școală)
-scade inteligența emoțională (fiindcă părintele nu interacționează și asta limitează dezvoltarea emoțională a copilului)
Alte take-aways, please do not hate me:
Dopamina nu e molecula fericirii, e molecula “vreau mai mult”
Dovada că device-urile îi dizabilitează pe copii, dacă mai era nevoie:
Pacient in scaun cu rotile a zis in pandemie că, in sfârșit, se simte normal. Fiindcă la școala online se vedeau toți doar de la umeri în sus, cum se vede el tot timpul.
Un creier se formează în brațele mamei, nu în fața unui ecran.
Copiii se dezvoltă și autoreglează prin mamă sau îngrijitor. Prin atingere, voce, conectare.
Și o veste bună, pe final: mai nou, s-a stabilit că dezvoltarea creierului se oprește nu la 25 ani, cum știam până acum, ci la 30. Practic, atunci se termină oficial adolescența, felicitări tuturor tinereilor care au ajuns cu lectura până aici 😉
Spread the news, stingeți televizoarele...
Şi Blondele Gândesc"
Text preluat
„O veche legendă japoneză spune că, în momentele dificile, este esențial să ne amintim că pomii își pierd frunzele în fiecare an, dar rămân în picioare, așteptând zile mai bune...”.
De 10 luni, trăiesc pe fugă, alerg să rezolv problemele și nopțile sunt din ce în ce mai scurte.
Mi-e greu și uneori, cred că am să clachez.
Încerc, de dragul celor dragi, să par puternică, să maschez oboseala, neputințele și frica.
Să pot pleca pentru 12 ore de acasă, a fost darul meu de Sf.Nicolae.
Am un nepot în București, Marius Niculae, care mi-a făcut acest dar.
Am plecat, la familia mea, din Vrancea să-l sărbătorim pe fratele meu mai mare,Nicu.
Dumnezeu a înmulțit darul acesta!
Am reușit să mă văd cu fratele meu și soția lui , cu mama, o mătușă și cu nașa fiului meu Andrei.
Totul, pe fugă!
Am reușit să merg acasă, în camera adolescenței mele, în camera mea de rugăciune!
Câte emoții!
Am revăzut orașul tinereții mele...Străzi ce poartă poveștile adolescenței mele, a primei iubiri, a sărutului, furat,cu stângăcie...
Primii pași cu fiul meu...Iubirea mea care mi-a sfărâmat sufletul în mii de bucăți...Ani de căutări! Ani de singurătate!
Câte amintiri au ieșit la suprafață!
Am trăit acest cocktail de emoții, în goana mașinii!
Câte bagaje purtăm cu noi, de-a lungul timpului! Și e de ajuns o imagine, un cântec, un anumit parfum ....și toate vor să iasă din cutia trecutului!
Mulțumesc, Doamne, pentru oamenii care mi-au colindat prin suflet!
Mulțumesc, Doamne, pentru acest timp binecuvântat
"Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filofteie preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă! Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!"
Acatist Sf.Mucenică Filofteia, sărbătorită azi, 7 decembrie
Duminică binecuvântată!
Sursă imagini Pinterest Miercurea fără cuvinte este găzduită de Carmen ! Happy WW!