Cad frunzele, cad ca din departare,
de parca vestejesc gradini în ceruri,
cu gesturi de negare cad, de-a rîndul.
Iar noptile, cum cade greu pamîntul
din toate stelele, într-o însingurare.
Noi toti cadem. Si mîna asta, iata.
Caderea, vezi, e-n toti si în oricine,
Si totusi, este Unul care tine
nespus de blînd, pe mîini, caderea toată.
Maria Rainer Rilke
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu