"Există cineva astăzi în a cărui prezență să fii sincer și complet tu însuți, la fel de deschis și de inocent ca atunci când erai copil?
Gândește-te la toată constrângerea și controlul la care te supui în numele altora, când ești nerăbdător să te ridici la nivelul așteptărilor lor, cu scopul de a obține iubirea și aprobarea sau pentru că te temi că-i vei pierde. De fiecare dată când te supui acestui control și acestei constrângeri, distrugi capacitatea de a iubi care se află în natura ta, pentru că le faci altora ceea ce le permiți să-ți facă la rândul lor ție.
Copacul nu va face niciun efort să te atragă în umbra lui dacă ești în pericol de insolație.
Florile își oferă parfumul fie că există cineva care să se bucure de parfum, fie că nu.
Soarele nu se va chinui să te lumineze când bâjbâi în întuneric.
Dacă îți dai voie, atunci simți: libertatea este doar un alt cuvânt pentru iubire."
De acord cu toate observațiile tale, comparații bine alese... și totuși? Oare chiar se poate să fim cu adevărata noi inșine fie chiar și față de imaginea din oglindă? Inițial, când am citit întrebarea primul gând a fost către fiicele mele, în prezeenta lor îmi permit să-l manifest și unele din cele mai fulm=nerabile momente/trăiri. Dar și față de ele sunt anumite lucruri care trebuie să rămână nespuse, nearătate.
RăspundețiȘtergere