Traditii, obiceiuri

Gandul zilei

Prin ce are a se împodobi sufletul? Numai şi numai prin dragostea de Hristos, ce cuprinde în sine toate celelalte podoabe: tot mărgăritarul credinţei, tot argintul nădejdii şi toate pietrele scumpe ale tuturor celorlalte virtuţi. Sfântul Nicolae Velimirovici

Translate

luni, 23 februarie 2015

Ești prețios!

                                         de Max Lucado


Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre,erau niște omuleți mici, din lemn, ciopliți toți de un tâmplar pe nume Eli. Acesta își avea atelierul pe un deal, de la a cărui înălțime se vedea întregul orășel.

Fiecare omuleț era altfel.Unii aveau nasul verde, altii aveau ochii mari.Unii erau înalți,alții erau scunzi.Unii purtau pălărie,alții purtau costum.Însă două lucruri le erau comune:toți erau făcuți de același tâmplar și trăiau în același orășel.

De dimineața până seara,zi de zi, omuleții făceau un singur lucru:lipeau etichete unul pe celălalt.Fiecare omuleț avea o cutiuță plină cu steluțe aurii și o cutiuță plină cu bulinuțe negre. Cât era ziua de lungă îi vedeai pe străzile orășelului lipind steluțe sau buline unul pe celălalt.

Omuleții drăguți, din lemn lustruit și frumos vopsiți,întotdeauna primeau steluțe,dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sărită, nu primeau decât buline.

Tot steluțe primeau și cei talentați.Unii puteau ridica greutăți deasupra capului, alții puteau sări peste cutii înalte. Mai erau unii care știau cuvinte dificile, iar alții care cântau cântece frumoase.Acestora toată lumea le dădea steluțe aurii.

Așa se face că unii omuleți aveau trupul plin de steluțe...Ori de câte ori primeau o steluță se simțeau atât de bine, încât își doreau să mai facă ceva, ca să poată primi încă una.

Alții insă, nu știau să facă prea multe lucruri și aveau parte doar de buline.

Pancinello era unul dintre aceștia din urmă.
Tot timpul încerca să sară cât mai sus,ca ceilalți, dar întotdeauna cădea la pământ.Iar cănd ceilalți îl vedeau jos,se adunau buluc în jurul lui și lipeau buline pe el.

De multe ori se mai și zgâria în cădere,lucru pentru care mai primea buline negre.

Iar după aceea, când încerca să le explice omuleților de ce căzuse, mereu spunea câte o neghiobie și toți se îngrămădeau să lipească și mai multe buline pe el.

După un timp avea așa de multe, încât nu vroia să iasă pe stradă.Se temea că va face iar ceva anapoda: cine știe, o să-și uite pălăria sau o să calce într-o baltă...și imediat o să primeasă bulinuțe!!! Adevărul este că avea atâtea buline, încât ceilalți omuleți veneau și lipeau altele fără nici un motiv.

Merită mulțimea asta de buline negre”, își spuneau omuleții unii altora.”Este clar că nu este bun de nimic!”

După un timp, Pancinello a ajuns să creadă ce se spunea despre el:” Așa este, nu sunt bun de nimic!”, își spunea el.

În rarele dăți când ieșea din casă,stăteau cu cei care erau ca el, cu multe buline.Cu ei se simțea mai în largul lui.

Într-o zi, se întalni cu un omuleț total diferit de ceilalți: nu avea nici steluțe, nici buline. Era din lemn și atât. Era o fată pe nume Lucia.

Să nu credeți că oamenii nu încercau să lipească etichete și pe ea! Încercau,numai că nu rămâneau lipite,ci cădeau.
Fiindcă nu avea nici o bulină, unii o admirau atât de mult, încât se grăbeau să-i lipească o steluță. Dar nici una nu stătea lipită.
Alții însă o priveau cu dispreț fiindcă nu avea nici o stea și atunci vroiau să îi lipească o bulină, dar și aceasta cădea imediat.

Ca ea vreau sa fiu”, îi trecu prin minte lui Pancinello.” Nu mai vreau să primesc etichete de la ceilalți!” Așa că o întrebă pe Lucia cum se face că ea nu are nici o etichetă.

Nu este mare lucru” îi răspunse ea.” În fiecare zi mă duc să-l văd pe Eli.”

Pe Eli?”
Da, pe Eli, tâmplarul,îmi place să stau cu el în atelier.”

Dar de ce ?”

Ce-ar fi să descoperi singur? Du-te la el, sus pe deal!”
Și zicând asta, Lucia se întoarse și plecă.

Dar crezi că îi va face plăcere să mă vadă?!? strigă după ea.
Insă Lucia nu-l mai auzi. Așa că Pancinello se întoarse acasă, se așeză la fereastră și începu să se uite cum alergau omuleții de colo-colo, lipindu-și etichete unul pe celălalt.
Dar nu este drept!”, își spuse el supărat.
Și pe loc se hotărâ să meargă la Eli.

Se îndreptă spre deal și urcă pe cărarea strâmtă, până ce ajunse în vârf.Când intră în atelier, făcu ochii mari de uimire.Toate obiecetele erau u-r-i-a-ș-e! Scaunul era cât el de înalt.Ca să vadă ce se află pe bancul de lucru, trebui să se ridice pe vârfuri.Ciocanul era cât brațul lui!Înghiți în sec și își zise:” Eu aici nu rămân!” Și se îndreptă spre ieșire.

Dar chiar atunci își auzi numele.
Pancinello, tu ești?” se auzi un glas pătrunzător.

Pancinello se opri.

Cât mă bucur să te văd , Pancinello! Vino mai aproape,vreau să te văd mai bine!”

Pancinello se întoarse încet și îl privi pe meșterul tâmplar, un bărbat înalt, cu o barbă stufoasă.
Știi cum mă cheamă?” îl întrebă Pancinello.

Bineințeles că știu,doar eu te-am creat!”

Eli se aplecă, îl ridică de jos și îl așeză lângă el, pe banc.
Hmm”, murmură meșterul îngândurat, în timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello.”Se pare că ai adunat ceva etichete ...”

Nu am vrut,Eli! Am încercat din răsputeri să fiu bun!”

Pancinello, copilul meu, în fața mea nu este nevoie să te aperi!Mie nu-mi pasă de ce spun ceialți despre tine!”

Chiar nu-ți pasă?”

Nu, și nici ție n-ar trebui să-ți pese! Cine sunt ei – să împartă etichete bune sau rele? Și sunt omuleți de lemn ca tine. Nu contează ce gândesc ei, Pancinello.Contează doar ceea ce gândesc eu.Iar eu cred că ești o persoană tare deosebită!”

Pancinello începu să râdă:” Eu, deosebit? Nu pot să merg repede, nu pot să sar, vopseaua mi se duce. De ce aș însemna ceva pentru tine?”

Eli se uită la Pancinello,își puse mâna pe umărul lui micuț și spuse încet:”Fiindcă ești al meu, de aceea însemni foarte mult pentru mine!”

Nimeni...niciodată...nu-l mai privise astfel pe Pancinello...și, în plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte...

În fiecare zi am sperat că vei veni la mine,” continuă apoi Eli.

Am venit pentru că m-am întâlnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete,”îi răspunse Pancinello.

Știu, mi-a povestit despre tine.”
De ea de ce nu se prind etichetele?”

Fiindcă a hotărât că este mai important ce gândesc eu despre ea, decât ce gândesc ceilalți.Etichetele se lipesc de tine doar dacă le lași.”

Cum adică?”

Etichetele se lipesc doar dacă le consideri importante.Dar cu căt te încrezi mai mult în dragostea mea, cu atât mai puțin îți pasă de etichetele pe care ți le pun ceilalți oameni. Înțelegi?”

Păi, nu prea...”

Eli zâmbi.”Vei înțelege cu timpul.Acum ești încă plin de buline negre.Deocamdată îți va fi de ajuns să vii la mine în fiecare zi, iar eu îți voi aduce aminte cât de important ești pentru mine.”

Eli îl puse jos pe Pancinello.

În timp ce acesta se îndrepta spre ușă, Eli îi spuse:
Nu uita, ești o persoană deosebită fiindcă eu te-am creat! Iar eu nu greșesc niciodată!”

Pancinello nu se opri din mers, dar gândi:
Cred că Eli chiar vorbește serios. Poate are dreptate!”

Și chiar în clipa aceea căzu de pe el o bulină...



Despre Max Lucado si cărțile sale minunate am citit, prima dată aici:   http://www.micatelierdecreatie.ro/2013/06/esti-pretios.html







joi, 19 februarie 2015

Copiii învață ceea ce trăiesc

 Dacă trăiesc în critică și cicăleală, 
     copiii învață să condamne.

Dacă trăiesc în ostilitate,
    copiii învață să fie agresivi.

Dacă trăiesc în teamă,
    copiii învață să fie anxioși.

Dacă trăiesc înconjurați de milă,
   copiii învață autocompătimirea.

Dacă trăiesc înconjurați de ridicol,
    copiii învață să fie timizi.

Dacă trăiesc în gelozie,
    copiii învață să simtă invidia.

Dacă trăiesc în rușine,
    copiii învață să se simtă vinovați.

Dacă trăiesc în încurajare,
   copiii învață să se simtă încrezători.

Dacă trăiesc în toleranță,
    copiii învață răbdarea.

Dacă trăiesc în laudă,
   copiii învață prețuirea.

Dacă trăiesc în acceptare,
    copiii învață să iubească.

Dacă trăiesc în aprobare,
    copiii învață să se plaă pe sine.

Dacă trăiesc înconjurați de recunoștere,
   copiii învață că este bine să ai un țel.

Dacă trăiesc impărțind cu ceilalți,
   copiii invață generozitatea.

Dacă trăiesc în onestitate,
   copiii învață respectul pentru adevăr.

Dacă trăiesc în corectitudine,
   copiii învață să fie drepți.

Dacă trăiesc în bunăvoință și considerație,
     copiii învață respectul.

Dacă  trăiesc în siguranță,
     copiii invață să aibă încredere în el și în ceilalți.

Dacă trăiesc în prietenie,
     copiii învață că e plăcut să trăiești pe lume.

                                                                                 Doroty Law Nolte








Sursă foto:net, Two friends de Vladimir Volegov

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
Loading...