Callas- Oana Pellea

 "De cînd mă știu eu pe lume duminica era o zi cu o atmosferă diferită de restul zilelor, fiecare duminică are un vibe special, are muzica ei, are un mic dejun anume, are niște gînduri și imagini în mintea mea, are niște doruri pe care le duc zi de zi cu mine. De cînd mă știu duminica a răsunat casa a muzică clasică, am auzit, împreună cu ai mei, multă muzică clasică și am descoperit ce-mi place mai mult, ce aleg să-mi pun din atîtea tone de muzică, ce nu aș alege vreodat', dar ascult, totuşi, tata asculta operă seara, dar nu a pornit de la o plăcere genuină, ci gusturile i s-au format în timp. Și pentru că el asculta automat operă ascultam și eu. Nu sînt vreo mare cunoscătoare a operei, dar datorită lui tata am ascultat arii celebre, Norma, Tosca, de exemplu, pe care le-am auzit în foarte multe interpretări, am ajuns să depistez o voce de alta, să pun degetul pe cele care-mi plac mult. Am auzit-o pe Maria Callas, cred că am mai spus asta, cînd eram prea mică să o înțeleg, prea necoaptă, ca să-i aud şi să depistez toate acele nuanțe din vocea ei serenisimă, să-i înțeleg genialitatea din interpretare. Au trecut anii, am ascultat-o pe Callas cu alte urechi, am citit mult, am urmărit multe interpretări, i-am descoperit gesturile, mimica, interviurile, felul în care-şi purta corpul, în care-și ținea capul, cum își alegea ținutele de scenă, cum pășea pe scenă, cum intra, cum ieșea din scenă. M-au fascinat mereu gesturile mîinii, cum îți ții degetele, încheietura mîinii, cum îți porți corpul. Callas avea o eleganță a acestor gesturi. Am descoperit genialitatea ei tîrziu, iar acum o ascult fascinată, aleg s-o pun duminica, să-i ascult suavele nuanțe, trecerile sensibile, să-i văd expresia feței simțind muzica, ce cîntă orchestra, ce urmează ea să cînte. Și dacă am pornit de la Callas continui cu o altă excelență, cea a actriței extrem de nuanțate în exprimare, Oana Pellea. Borne de genialitate. Am văzut, aseară, Callas – Oana Pellea, după "Masterclass" cu Maria Callas de Terry McNally, acele întîlniri pe care La Divina le-a ținut la Julliard. Emfaza cu care vorbea Callas, lungirea cuvintelor, muzicalitatea frazelor, o anume tonalitate, nuanțarea stilului prin folosirea cuvintelor italienești, mersul aproape serafic, fără umbră de zgomot a tocurilor pe scîndura scenei, tonul aprig, intransigent pe alocuri, la ce simțea că nu e cu dăruire totală, combinat cu blîndețea venită din înțelegerea nivelului la care chiar ea a pus borna, mișcarea palmei, a mîinii, de parcă era o aripă-n zbor planat peste vîrfuri de munți, postura și lookul – le-a trecut prin ea, Oana Pellea, cu grație și candoare. Așa

cum Callas și-a descoperit colțuri umbroase, atitudini agresive, o volatilitate a trecerii prin lume, răni în urma relației cu Aristotel/Ari Onasis, așa Oana Pellea a scos la lumină, prin monologuri, finețea interpretării, nu tocmai ușoare, a adus versatilitatea, eleganța și profunzimea actriței uriașe care este. Chapeau! 💚"

Sursă:Facebook