Pentru câteva zile, am fost împreună cu soțul, fetița și o familie de prieteni, în Bulgaria.
Niko, este din Ruse și ne-a fost ghid în această călătorie.
Prima oprire a fost la Veliko Târnovo, un oraș mefieval, cu un farmec aparte, dat de străzile cu piatră cubică, clădirile
istorice, zonele de belvedere." Orașul Țarilor ", se află pe malul râului Yantra fiind capitala Țaratului vlaho-bulgar între anii 1185-1393.
Orașul vechi se afla pe trei dealuri: Țareveț, Trapezița și Momina Krepost. Fostele reședințe ale țarilor și ale patriarhilor Țaratului vlaho-bulgar se află pe dealul Țareveț.
Cel mai renumit obiectiv turistic, este Cetatea Tsarevets .Este o cetate medievală, situată pe un deal stâncos de 206 metri și se întinsă pe o suprafață de 12 ha.
Cetatea reprezintă o veritabilă fortificație prin ziduri de piatră masive, porți de intrare impunătoare și turnurile de apărare. Pe cel mai înalt loc din cetate este așezată biserica, iar undeva la poalele ei, sunt urmele a ceea ce odată era palatul țarului, sala tronului și locul de consiliu.
Biserica patriarhală a fost bogat decorată în interior și în exterior. Altarul catedralei este unul atipic și nu există nici catapeteasmă. Imaginea centrală o reprezintă pe Fecioara Maria cu pruncul, dar seamană, mai degrabă, cu o pictura renascentistă, flancată de lumânări stilizate din metal și sticlă.
Aceasta biserică, nu a fost niciodată sfințită.
Piața Samovod sau Strada Meșteșugarilor, se află în inima cartierului vechi din Veliko Tarnovo și era locul unde în sec. XIX veneau cei din Samovodenie, de la 3 km depărtare, să-și vândă produsele, loc ce s-a dezvoltat o vreme ca un veritabil centru comercial.
Un loc, de unde poți face fotografii frumoase ßi mânca bine, este restaurantul Shtastliveca, cu meniu mediteranean.
Autorul interiorului este prof. Ognian Lambev, designer profesionist. Amenajarea ambelor niveluri ale restaurantului este tematică. Dedicat timpului în care marele scriitor Aleko Konstantinov - „Shastlivetsa” a trăit și a lucrat, prof. Lambev a selectat cu atenție elementele care duc tematic oaspeții înapoi în epoca secesiunii.
La primul etaj se afla Sala 1 de peste 120 mp, proiectata pentru 70 de vizitatori. Aici se află una dintre terasele emblematice ale Veliko Tarnovo... inclusiv 50 de locuri și o priveliște fabuloasă asupra întregii părți vechi a orașului. Mobilierul elegant este realizat din lemn masiv, lemn si piele.Senzația de căldură și confort este sporită de ceramica de podea, piatra „naturală” și iluminatul slab. Un portret al scriitorului cu porecla creativă „Shastlivetsa” ocupă un loc central în sală. Așezat deasupra șemineului, el aduce o nostalgie ușoară a vremii acelui om semnificativ, fericitul Aleko Konstantinov. Interiorul salonului sofisticat este completat de aspectul de cabinet al multor elemente decorative și accesorii care întăresc vederea clasică a încăperii.
Dar dacă vrei să mănânci ceva tradițional, găsești în apropierea cetății Tsarevets Fortresis, un mic restaurant de familie.
Am mâncat o supă de castraveți ( supă tarator)cu iaurt și mărar, extraordinară pentru zilele acestea fierbinți.
Apoi, câteva preparate, care se gătesc în vase ceramice, cu multă brânză, roșii și condimente. Nemaipomenite și turtele pufoase și desertul cu 2 feluri iaurt și dulceață.
Interesant, acei "kebabi"( kebapche), care seamănă cu niște mici, dar sunt atât de diferiți ca gust și textură.
Interesante vinurile din fructe: afine, coacăze, căpșuni, .....
De încercat boza, care seamănă cu braga noastră. Boza este o băutură făcută din grâu, secară si/sau mei, căreia i se adaugă zahăr si care conține și foarte puțin alcool.
Se găsește în magazinele Lidl, din Ruse.
Ce am ratat? Din două în două săptămâni,sâmbăta, cetatea Tsarevets, oferă un show cu lumini și muzică.
Îmi doresc să revenim în Veliko Târnovo pentru că e un oraș care merită explorat.
***
"Călătoria îți deschide inima, îți lărgește mintea și îți umple viața cu povești de spus."
Multumesc pentru calatorie. Oricat de ciudat suna, insa nu am ajuns in Bulgaria. Tare frumoase imaginile!
RăspundețiȘtergereSa ti se implineasca dorinta de a reveni intr-un loc atat de frumos!❤️😘
Mulțumesc frumos, Suzana!
ȘtergereImportant a fost că am fost cu niște oameni tare faini!
Amintirile noastre sunt îmbogățite de prietenia cu Radu și Niko,și cu a lor minunat bebe, Kamen!
Vară cu bucurii!
Ce plimbare frumoasa Lili!
RăspundețiȘtergereM-am plimbat si eu impreuna cu voi.
Ce frumos când ne plimbăm împreună, chiar și virtual!
ȘtergereTe îmbrățișez, Ioana!
Să aveți o vară frumoasă!