"Nu a fost vina ta.

Nu a fost vina ta că n-ai fost protejată și ai fost rănită când erai mică.

Nu a fost vina ta că nu ți s-a spus cât de mult contai și cât de mult valorai.

Nu a fost vina ta că nu aveai nici o voce, că erai neputincioasă și neînvățată să spui nu.

Nu a fost vina ta că n-ai ştiut unde să tragi linie în jurul inimii, minții și corpului tău ca să te aperi de a fi rănită de către alţii.

Nu a fost vina ta că oamenii care ar fi trebuit să îţi arate unde să tragi linia aceea te-au făcut de fapt să simţi că nu erai destul de importantă pentru a fi ținută în siguranță.

Ai crescut fără nici o linie și fără nici o graniță și nu ai ştiut diferența dintre dragoste și abuz și, din cauza asta, ai permis altora să te rănească, când ceea ce tu doreai cu adevărat era ca ceilalți să te iubească.

Iar asta nu e vina ta.

Lasă-te să fii furioasă. Lasă-te să fii furioasă că nu ți s-a spus niciodată cât de mult preţuiai. Că nu te-ai apărat niciodată pentru că nimeni nu te-a protejat vreodată. Că ai permis oamenilor sa-ți violeze liniile care ar fi trebuit să fie acolo dar care nu erau niciodată pentru că ţie nu ți s-a spus cum să pui acele linii la locul lor.

Pentru că nu ți s-a spus cat de importantă erai și cât de mult contai.

Cât de mult contai tu.

Lasă furia să se înalțe în tine. Permite-ți să plângi lacrimi de mânie și jale pentru tot ce ai pierdut. 

Pentru tot ceea ce alţii au luat de la tine – nu ceea ce ai dat tu – ci acele lucruri pe care ceilalți le-au luat de la tine, pe care tu nu le mai poţi lua înapoi.

Folosește acea furie să lupți pentru tine însăți în felul în care ar fi trebuit să se lupte pentru tine. 

Folosește-o pentru a-ți revendica tot ceea ce ți s-a luat, revendică-ți inima. Lasă furia să devină un foc care să se dezlănțuie în sufletul tău și să ardă murdăria lăsată de alţii asupra ta. 

Lasă flăcările să te mistuiască, lasă-le să te purifice, lasă-le să te cureţe și să te rafineze până când tot ceea ce a rămas este frumusețea a cine eşti tu cu-adevarat.

Valoarea ta este mare. Ai fost creată de către aceleași mâini care au creat galaxiile și stelele și oceanele și furtunile și vântul care se dezlănțuie în cele patru colțuri ale pământului. 

Ai fost insuflată în existență, nu dintr-un accident ci cu un scop, cu o promisiune. Întregul univers ascultă doar ca să audă bătaia inimii tale și șoapta răsuflării tale. 

Erai menită să fii aici. Trebuia să fii aici..  Erai dorită aici.

Și eşti vrednică de acel soi de iubire care îți hrănește sufletul și îţi tămăduieşte inima. 

O iubire care îți vede valoarea și meritul și care crede în tine. 

O iubire care este puternică și blândă, loială și adevărată. 

O iubire care îţi dă la o parte părul de pe ochi și îţi sărută fruntea și îţi dă jacheta când îţi este frig și te ţine de mână când îţi este teamă și care te trage în brațele sale și nu îţi dă drumul până nu te oprești din suferit. 

Eşti demnă de cineva ale cărui picioare sunt ancorate; care te iubește când strălucești cu lumina lunii și a stelelor, și care te iubește și mai tare când eşti aruncată în umbra propriei tale suferințe reci.

Eşti vrednică de o dragoste care niciodată, niciodată să nu te rănească.

Trasează-ți liniile, femeie dragă, căci între aceste linii se află adevărul a tot ceea ce tu valorezi.

Și momentul în care ajungi să ştii acest adevăr este momentul în care nimeni nu-ți mai poate lua asta vreodată, momentul în care nimeni nu ţi te mai poate lua.”

Kathy Parker