Scrisoare de iubire 

                               Aurel Chiorean

"Iubesc la nebunie cuvintele şi necuvintele tale, duminicile care n-au nici o vină, pentru că fiecare cuvânt nespus are candoarea şi gustul sărutului tău, la poarta de gânduri ce greu o pătrund. Doar pe câmpia lor depărtarea haină mă aleargă sub ploaie ca şoaptă, sub nostalgie ca frică şi mă rup ... mă rup iubito, în regrete şi brumă, ca apoi să mă topesc la suprafaţă. Am fost amandoi doar o ploaie, o ploaie de sus sub priviri netăcute, iar acum am rămas în iarbă un apus, ca un cuvânt nespus, de când tu îmi erai vis. Am încercat deunăzi să îmi împătur dorul în mâini, ziua de teamă în săptămână ca apoi să le aşez în patul unde am fost renăscut, ca tu să mă poţi dezlega din trăirea lutului. Acum doar trudesc luminii în amintirea vorbei tale binefăcătoare, când mă veseleam desfrâu în dor tulpinii. Cu toate acestea te iubesc şi voi fi mereu ce aş fi putut să fiu, un drum care te aducea mereu către mine, sau voi rămâne un cuţit cu tăişuri în loc de mânere, în rana cu care te scriu. Te îmbrăţişez, dimineaţa mea, ca pe o vină care îmi mistuieşte fiinţa, sub stresina de ploaie rădăcina, cu un sărut la poarta care ne-a sfinţit trăirea"

Sursa imagine:pictor Leonid Afremov