Traditii, obiceiuri

Gandul zilei

Prin ce are a se împodobi sufletul? Numai şi numai prin dragostea de Hristos, ce cuprinde în sine toate celelalte podoabe: tot mărgăritarul credinţei, tot argintul nădejdii şi toate pietrele scumpe ale tuturor celorlalte virtuţi. Sfântul Nicolae Velimirovici

Translate

vineri, 15 iulie 2011

Fara prieteni...inca un pas spre nefericire

Tristete, o durere muta, sfasietoare...Prietenia! Ce dar minunat! Dar nu-ti poate fi prieten cel care doar asteapta sa primeasca, sa se foloseasca de tine...
"Parintii ne sunt dati, nu-i putem alege, dar pe prieteni ii alegem"...Ii alegem, investim timp, energii, suflet...ani de daruire, de asteptare...Iti spui:" intr-o zi , te v-a simti asa cum esti, isi va da seama de darul pe care i l-ai facut ani de-a randul..."
Traim timpuri in care prietenia adevarata e un dar rar!
 "Iti sunt prieten dar nu te pot ajuta, ba,daca insisti sa-mi spui despre ala tale, te resping , nu am timp pentru tine! Nu-mi pasa daca ai fost naiva si ai crezut ca oamenii sunt buni! Nu-mi pasa de durerile tale : iti meriti soarta!"
Imi merit soarta...Desi, candva, cineva a zis ca am un suflet frumos si ca blandetea mea ma face atat de deosebita...
Prietenia?!  Candva am crezut ca pot gasi mangaierea in oameni, alti oameni decat familia mea...Candva, am deschis portile sufeltului meu si  au privit inauntru, cei carora credeam ca le pasa, ca ii pot durea Durerea mea!
Incet, inteleg ca n-am prieteni! Ca nimeni nu-mi poate fi prieten! Ca m-am risipit si am tot sperat sa ma vindec, intr-o zi, de neiubire! De neprieteni...
Am deschis poarta sufletului meu si m-au ranit mult,iar si iar...Sau doar m-am amagit, m-am amagit cu o prietenie, stare de fapt nu exista...
Parastezii, depresie anxioasa_ lupta cu o boala care adesea impinge spre suicid...Pentru oamenii care pretind ca iti sunt prieteni, nu exista timp pentru empatie, pentru o rugaciune...
Prieteni!?
Sunt aici, intr-un Bucuresti macinat de individualim, de singuratati, de oameni fara scrupule...Fara iubire, fara prieteni- ratacind intr-un labirint de amintiri dureroase, de cuvinte sticloase...

2 comentarii:

  1. Liliana, mă doare postarea ta...
    Oamenii - prietenii, cunoscuţii, ai noştri, chiar - sunt lângă noi, dar, Doamne, uneori cât de departe...
    Fiecare ne trăim singurătăţile într-un fel sau altul - suferind, tăcând, plângând, ţipând, fugind, abandonând, sperând.
    Întru totul singuri nu suntem însă niciodată...doar deznădejdea ne şopteşte aşa, ca să credem ei, ca-n suflet să ne fie amar, trist şi gol; singuri nu suntem niciodată...Hristos a adunat singurătăţile noastre ca să le dea sens...

    Nu eşti singură, Liliana!
    Te imbrăţişez cu dragoste!
    Hristos a înviat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Liliana, ma recunosc in cuvintele tale! Imi recunosc egoismul si lipsa dragostei fata de omul de langa mine! Este marele meu pacat, mai mare decat deznadejdea celui care sufera.
    Suntem singuri la o adica, caci singuri ne vom infatisa in fata Domnului! Fara prieteni sau rude. Dar in acelasi timp nu suntem, caci il avem pe Hristos.. si pe Maica noastra!Si pe toti sfintii nostri! Iar raiul este comuniunea cu toti alesii Lui!
    Iarta-ma, ca nici coerenta nu sunt si nici cuvinte alese nu sunt in stare sa leg! Prietenia... sper din tot sufletul sa ma pot ruga pentru prietenii pe care-i am, caci asta conteaza. Te imbratisez cu drag!!

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
Loading...

Arhivă blog